Cinci ani de la ridicarea în rang a Episcopiei Roman

Dimensiune text

Momentul va fi marcat printr-o slujbă arhierească, la care vor participa PS Ieronim Sinaitul, episcop vicar patriarhal, şi PS Corneliu, episcopul Huşilor.

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului organizează, în perioada 10 – 14 octombrie, manifestări religioase prilejuite de cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Catedralei Arhiepiscopale şi a întregii eparhii. Un moment important în programul manifestărilor va avea loc duminică, 12 octombrie, când Arhiepiscopia va sărbători cinci ani de la ridicarea în rang a Episcopiei Romanului. Cu acest prilej va avea loc o slujbă arhierească, la care vor participa înalţi ierarhi români, printre care PS Ieronim Sinaitul, episcop vicar patriarhal, şi PS Corneliu, episcopul Huşilor.

episc 2PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va prezenta, în faţa invitaţilor şi credincioşilor, un cuvânt omagial la împlinirea a cinci ani de la eveniment.

Luni, 13 octombrie, va avea loc o procesiune în jurul Catedralei Arhiepiscopale, cu icoane şi racla cu sfintele moaşte, între care se regăseşte şi o părticică din moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Stareţii şi stareţele din mănăstirile Arhiepiscopiei vor participa marţi, 14 octombrie, la Sfânta Liturghie, care va începe la ora 9.00. În această zi, mii de credincioşi vor merge şi la Iaşi să se roage Sfintei Parascheva pentru alinarea bolilor, îndepărtarea necazurilor şi pentru a atinge racla cu sfintele moaşte.

Episcopia Romanului a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie printr-o hotărâre adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În urma acestei decizii, PS Eftimie Luca a primit titulatura de ÎPS, în timp ce PS Ioachim Băcăuanul a fost promovat la rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei nou-înfiinţate.

Motivul principal al ridicării în rang a Episcopiei Romanului a fost reprezentat de cei peste 600 de ani de existenţă. Înfiinţată în vremea domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei şi pomenită în documente din secolulul al XV-lea ca Mitropolia Țării de Jos, Episcopia Roman a fost păstorită de vrednici ierarhi, cu importante contribuţii la promovarea culturii, spiritualităţii şi vieţii bisericeşti moldave.


COMENTARII

WORDPRESS: 0