Articol publicat în data de: vin, 22 Iul 2016



„Chirurgia… seminţelor de bostan”

 

ciobanu gheorghe am 03Poetul, prozatorul, „turnesolul” societăţii noastre actuale, acest scriitor cu „nume agrar” şi cu har de „renume” a mai dăruit iubitorilor de poezie un volum, îmbibat de „acid liric” şi intitulat: „Chirurgia cuvintelor”. Ca o formulă editorială deosebită, tomul de faţă e „duolingv” – română şi franceză – dispuse în succesiune independentă şi oferind cititorilor acest lucru prin surprindere, fără nici un „memento” la început.

Chirurgia bostaniană se bucură de o „Prefaţă” şi analitică şi sintetică, subliniindu-se realist locul acesteia în „lumea bolnavă” a adolescentului secol ce abia a început şi semnată de Christian Tămaş.

Placheta – e greu să-i spui „lirică” – spontană, contemporană şi ca subiect şi ca realizare edita – tipografică, după ce ai parcurs-o, te îndeamnă firesc să cauţi numărul de telefon al autorului. Repetă, parcă, „Lecţia de Anatomie” a lui Rembrandt, la care, aşa cum declară poetul pe copertă, bisturiul e mai neiertător, cu tot voalgiul său imponderabil.

Neîmpăcarea poetului faţă de „Spectacolul lumii” din jur, această „lume nebună, nebună”, în care vieţuirea omenescului a devenit „supravieţuire”, te însoţeşte pînă la urmă, încercînd, parcă, să convingă, să se convingă pe el, că singurele fărîme de existenţă neutră, ar fi acele minuscule „seminţe” care îşi dau „rendez-vous” cu protoplasma cuiva. E o metamorfozare petrecută, nu din capriciul „la persoana întîia” a viziunii autorului, ci datorită istoricei, căderi a imperiului blazonard, de la un Don Quijote al lui odinioară, la revărsările de OK ale planetei de mîine.

Întregul „Larousse” al vorbirii umane a devenit, prin poezia sa, baricadă, încît se pare că „chirurgia” desfăşurată de autor are loc în spatele frontului celui „dintotdeauna război mondial”. O ipostază alegorică a lui „bellum cucurbitaceis, contra omnes”.

carte mircea bostan chirurgia cuvintelorTandemul dintr-o logică ideală şi ideile unei alte logici, alăturată primeia, dar şi răsturnată total, prefigurează imaginea emblematică a unor „cărţi de joc”, pe care sînt reproduse „doamne şi domniţe”, ştiute şi aflate lîngă noi. De aici nota de mult firesc ce emană, de la o pagină la alta a plachetei şi de prototip bostanian, ajuns la superlativ, în acest volum, prin: „Hamlet la psihiatru”, creaţie ce-l determină pe nobilul „Prinţ al Danemarcei” să ronţăie aceste poetice seminţe, prin care se poate supravieţui, de azi pe mîine, între un „a fi” şi „nu”.

Parcurgînd „cuvintele chirurgicale” ale tipăriturii, te cutremură, cu iluzie de „madera”, cînd arghezienele blesteme ale acesteia, cînd iberica realizare cinematografică: „Viridiana” de acum cîteva decenii a lui Bunuel, două popasuri artistice în care realitatea este  „înmulţită cu minus unu”. E oare, o negativizare a autorului a ctitorului, sau a teluvicului circumsolar? Dar, asta-i realitatea, surprinsă cu neiertare de către autor. „Vrei nu vrei, bei Grigore aghiazmă”, o aghiazmă sfinţită parcă în iad şi gustată din „potire nespălate”. Citind creaţiile poetice ale autorului nostru, îţi răspunzi, mai puţin liric, la întrebarea obsedantă a ultimului secol: de ce, oare, ne ocolesc, sau fug de noi, „extratereştri”? Sau, te mai întrebi, de ce Hyperion „o dă naibii” pe Cătălina, după ce şi el şi tu, ai citit ultima creaţie a plachetei: „Să ne iubim”?

Sînt trăsături artistice şi trăiri sufleteşti pe care le încerci şi atunci cînd parcurgi grupajul tradus în limba franceză, cuprins între două prefigurări ale lui „dincolo”: „Que vadis” şi „Reve”. În rest, totul e „Sablier” şi „Reflux”. Iar, undeva, o altă creaţie plumburie, ce aminteşte de un alt film înnourat: „Il pleut sur la ville”. Poezia sa, descărcată de orice adaos „metalexical”, are o arhitectură total simetrică, o simetrie verticală ce aminteşte de faţadele unor catedrale singuratice, dăltuite pe linia unui singur turn. E o absenţă totală de orice „Codex”, care duce prin citirea lor integrală, la o… „Receptalia aperta”. Acest lucru îi permite autorului şi o altă libertate, binevenită în noul mileniu, aceea de a zămisli sau folosi expresii inedite: „a sîmburi”, „bazaconit”, „sictir”, „înturlucare” sau „ics-ics-i”, toate în această plachetă, cu o copertă sobră şi naturalistă – „Cele cinci simţuri” de Baugin – şi invitînd vorbirea umană de a se interna într-o „clinică a bisturiului social”.

Aici s-a desfăşurat o  intervenţie chirurgicală poetică, cu funcţie de diagnosticare şi nu de refacere a metabolismului contemporan, în urma căreia organismul bolnav nu a mai fost dus la reanimare, ci s-a aşezat pe un raft la vedere, deasupra căruia e prins un indicator de muzeu: „Anomalii”.

 

de Gheorghe A.M. Ciobanu – text publicat în luna martie 2005

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

* Necesar

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close