Articol publicat în data de: mar, 29 Noi 2016



Cetatea Romanului, apărată de Ștefan cel Mare, Roman Mușat, Sfântul Andrei și Alexandru cel Bun

 

statuie-sf-andrei-06Sute de oameni au fost prezenți, marți, 29 noiembrie, în fața Gării Roman, pentru a participa la ceremonialul de dezvelire a monumentului închinat Sfântului Andrei, ansamblu realizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu sprijinul financiar al Marsat SA, societate a cărui manager este romașcanul Vasile Balcan.

Tăierea panglicii și dezvelirea monumentului s-au făcut de către Vasile Balcan, ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și primarul Laurențiu Leoreanu. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat foarte mulți tineri, zeci de preoți, dar și oficialități locale și județene. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de un sobor de preoți condus de ÎPS Ioachim, urmată fiind de alocuțiuni.

Sculptorul Constantin Crengăniş, cel care a plămădit statuia Sfântului Andrei, dar și cea a lui Ștefan cel Mare, de la intrarea în oraș, a mulțumit celor care au contribuit la realizarea monumentului. Scriitorul și criticul de artă Lucian Strochi a apreciat faptul că Romanul s-a înzestrat în ultima perioadă cu patru statui, închinate lui Mihai Eminescu, Manolescu Strunga, George Radu Melidon și, acum, cea a Sfântului Andrei: „Venind de la Piatra Neamț, mă gândeam ce puteam spune mai mult decât spune această statuie. O legendă mi-a venit în minte și m-am gândit așa: «Într-o cetate, care a fost atacată de barbari, conducătorul a cedat și s-a gândit să treacă totul prin foc și sabie. Dar, spre mânia sa, oștenii au spus că nu se poate. De ce? Pentru că este o cetate care are statui, statuile o apară și ar trebui să se închine la ele». A avea statui înseamnă a avea un oraș puternic”.

La eveniment a fost prezent și directorul Complexului Muzeal Neamț, Iulian Ghercă, acesta lăudând inițiativa: „Azi s-a scris o pagină de istorie, care să facă cinste Romanului și județului Neamț. Pe parcursul secolelor, Biserica a fost unul dintre cei mai mari promotori ai culturii. Astăzi este o nouă dovadă că, într-o perioadă în care monumentele sunt uitate, la Roman sărbătorim plini de bucurie sfințirea unui moment care să facă cinste tuturor romașcanilor”.

Președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, prezent la eveniment, i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la realizarea statuii, a promis că va continua buna colaborare cu Arhiepiscopia Romanului și, adresându-se edilului municipiului, a precizat: „Vă asigur că, și de aici înainte, Consiliul Județean își va îndrepta privirea către Roman, ca și către celelalte comunități din Neamț”.

Primarul Laurențiu Leoreanu a subliniat reușita acestui proiect prin faptul că el a reunit voința și puterea mai multor instituții, de la Biserică, la administrația locală și mediul privat: „Astăzi, aici, în piațeta Gării se ridică un monument care vă dăinui peste ani. Ne bucurăm că, împreună, uniți, venim și punem încă o piatră de temelie în Roman și dăm un exemplu de succes, cum că am reușit un parteneriat public privat – Primăria, în colaborare cu Arhiepiscopia și societatea Marsat. Am dus la bun final un proiect și nu va fi cel din urmă, este doar virgula la ceea ce urmează. Am purtat discuții cu directorul general al celui de-al doilea angajator al României, Dedeman și, dincolo de donațiile în terenuri, pentru construirea sensului giratoriu, ne va acorda un sprijin și pentru construirea unui monument închinat lui Alexandru cel Bun, care a întemeiat Episcopia Romanului, astfel încât vom pune definitiv pe Roman pecetea Mușatinilor: statuia din centrul orașului – a lui Roman Mușat, la Poarta Sud – statuia lui Ștefan cel Mare, statuia lui Sf. Andrei și statuia lui Alexandru cel Bun, care va fi amplasată anul viitor la Poarta de Nord a municipiului. Mergem înainte să clădim și să lăsăm o cetate cu oameni demni. Construim pentru noi și pentru viitorime”.

ÎPS Ioachim a explicat simbolistica monumentului închinat Sfântului Andrei: „Romanul este un oraș voievodal, care beneficiază de o poziție geografică importantă, aflat la confluența Moldovei cu Siretul, și este un nod rutier important. O cetate este zidită pentru a apăra o comunitate, este o fortăreață și reprezintă o identitate. Romanul este cetatea ce reprezintă familia romașcană care viețuiește pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu. Romanul este traversat de două căi rutiere ce leagă cele patru orașe importante din Moldova și am gândit, împreună cu municipalitatea, să avem un monument care reflectă numele țării – Roman, România. Toți cei care vor intra și ieși din oraș vor fi binecuvântați de Sfântul Andrei”.

Participanții la eveniment au primit din partea Marsat un colac și un pahar cu ceai fierbinte. Ceremonia s-a încheiat cu colindul Sfântului Andrei, susținut de corala Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”.

statuie-sf-andrei-01

statuie-sf-andrei-02

statuie-sf-andrei-03

statuie-sf-andrei-04

statuie-sf-andrei-05

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close