Cercetaşii din Pildeşti organizează „Festivalul Luminii”

bans14Cercetaşii din Centrul Local „Adormirea Maicii Domnului” Pildeşti organizează sâmbătă, 14 iunie, începând cu orele 20.30, în parcarea bisericii noi din localitate, cea de-a patra ediţie a „Festivalului Luminii”.

Acesta va fi un eveniment în cadrul căruia zeci de copii din Pildeşti vor aprinde lumânări, pentru a le dovedi celor mari că frumuseţea se află în lucrurile mici. Tot atunci, copiii vor organiza diferite ateliere – face-painting, cântece, caricaturi, impresii, bansuri (dansuri în grupuri mari) şi jocuri, în timpul cărora grupul de familii care participă la organizare va oferi prăjituri, iar persoanele prezente vor putea colabora în timp ce se mută de la un atelier la altul. Din cadrul evenimentului nu vor lipsi dansurile populare, scenete de teatru şi numeroase cântece interpretate de diferite persoane talentate.

Potrivit organizatorilor, „Festivalul Luminii” este un proiect cu caracter spiritual şi interactiv, iar muzica liniştită şi aleile luminate de lumânări vor oferi participanţilor, indiferent de vârstă, posibilitatea de a reflecta asupra micilor detalii care fac viaţa mai bună.


COMENTARII

WORDPRESS: 0