Articol publicat în data de: joi, 18 Mai 2017



[FOTO] Cercetaşii din Pildeşti au sărbătorit Ziua Naturii

 

Cercetașii din cadrul Centrului local „Adormirea Maicii Domnului” din Pildești au celebrat Ziua Naturii prin muncă, ca în fiecare an, preocupându-se de comunitatea în care trăiesc.

Sâmbătă, 13 mai, cercetașii din ramura de „lupișori” s-au adunat pe imașul satului și au ecologizat pajiștea de care se bucură în special pe timpul verii. Plin de spor și bucurie, cei mici au lăsat în urma lor ordine și curățenie. Cercetașii din ramura  „temerarilor” s-au adunat la intrarea în sat, și-au luat găletușele și bidinelele, văruind toți copacii, peste 200, din drumul comunal care uneşte localitățile Pildeşti cu Simioneşti. La sfârșit, au privit în urma lor și s-au bucurat de o priveliște minunată. „Exploratorii” și-au luat cizmele și mănușile și au ecologizat pârâul Ciurlic, din centrul satului, au văruit copăceii din zonă și au făcut ordine.

„Natura este cea mai frumoasă creație lăsată de Domnul pe tot globul pământesc. Una din legile cercetașului este să iubească și să ocrotească natura. Noi, cercetașii, ne bucurăm de natură cu fiecare ocazie pe care o avem. Ne bucurăm de ea, ne folosim de ce ne dăruiește, însă, de asemenea, o și îngrijim. Cu mic, cu mare, toți au încercat să lase în urma lor un pic mai bine decât au găsit, acesta fiind și principalul nostru scop, ca cercetaşi, în această lume. La sfârșit, ne-am bucurat de munca depusă și de timpul petrecut împreună. Mulțumim domnului primar Adrian Ciobanu şi Consiliului Local Cordun pentru sprijinul și ajutorul acordat! Vă îndemnăm pe toți în a păstra natura curată și frumoasă, așa cum ne-a fost dăruită de Domnul”, a afirmat Ema Bulai, lider cercetaş.

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close