HomeSocial

Centrul „Te ascult” oferă sprijin la nevoie

Oamenii care au nevoie să fie consiliaţi şi îndrumaţi într-o anumită perioadă a vieţii pot apela la serviciile centrului „Te ascult”, din cadrul Fundaţiei „Leonardo Murialdo”.

Centrul „Te ascult”, din cadrul Fundaţiei „Leonardo Murialdo”, se adresează tuturor celor care simt nevoia de ajutor în anumite etape din viaţa lor. „Centrul «Te ascult» este un loc în care orice persoană se poate adresa unui grup de specialişti din diferite domenii, ca cel juridic, psihologic sau spiritual, pentru a fi ascultată, consiliată, îndrumată, astfel încât să poată depăşi situaţiile de dificultate pe care le întâmpină. Totodată, este un mod prin care dialogul sincer şi comunicarea deschisă favorizează relaţiile umane, cunoaşterea reală a problemelor, recunoaşterea cauzelor care le-au generat, precum şi identificarea soluţiilor şi a modalităţilor de rezolvare”, a declarat Ana-Maria Ciobanu, coordonatoarea Centrului „Te ascult”, din cadrul Fundaţiei „Leonardo Murialdo” din Roman.

Comparativ cu anii trecuţi, când oamenii veneau la centru din pură curiozitate, în prezent se pare că oamenii au înţeles şi au început să conştientizeze importanţa psihologului şi intervenţia acestuia în momente limită din viaţa lor. Poate şi mai important, oamenii au început să facă diferenţa între psiholog şi psihiatru, două profesii foarte diferite, dar între care mulţi puneau semnul egal. Astfel, oamenii nu mai sunt atât de reticenţi la ideea de a merge la psiholog atunci când simt nevoia de ajutor specializat. „Psihologul nu oferă soluţii. El doar conduce subiectul, fără a-l influenţa, către ceea ce acesta din urmă doreşte să cunoască despre sine”, a spus Ana-Maria Ciobanu.

La centrul „Te ascult” vin şi cupluri pentru consiliere, atât spirituală, cât şi psihologică, cupluri foarte tinere, cupluri proaspăt căsătorite, care au privit doar anumite aspecte ale vieţii de cuplu, neluând în seamă factori foarte importanţi care intervin la formarea unei familii. „Societatea e în continuă schimbare, de aceea e bine să te cunoşti pe tine, în primul rând, înainte de a face un pas atât de mare. Este foarte important ca, atunci când eşti într-un cuplu, să înţelegi că, practic, este vorba despre trei identităţi cu particularităţi şi nevoi specifice – identitatea fiecarui membru şi identitatea cuplului format”, a adăugat Ana-Maria Ciobanu.

Cuplurile tinere care întâmpină astfel de probleme trebuie să ştie că, dacă hotărăsc să meargă la consiliere, asta nu înseamnă că relaţia lor nu mai are nicio şansă. Din contră, se poate ca, prin consiliere, cu ajutorul unui specialist, fiecare să vadă unde a greşit, iar relaţia să pornească dintr-un punct nou.

Odată cu trecerea timpului, oamenii au înţeles că a cere ajutor specializat nu este nimic rău şi că acesta este modul în care pot trece mai uşor peste unele perioade mai dificile. Ca urmare, numărul celor care apelează la acest tip de servicii a crescut, treptat. În perioada octombrie 2010 – iunie 2011 au fost în jur de 180 de beneficiari, iar în perioada octombrie 2012 – iunie 2013 şi octombrie 2013 – iunie 2014 numărul beneficiarilor a crescut, ajungând la aproximativ 250.

Centrul „Te ascult” a fost înfiinţat la iniţiativa preotului Fabio Volani, din cadrul Congregaţiei „Iosefinii lui Murialdo”. Acesta a fost susţinut în demararea proiecului său de fundaţia Renovabis.

Comentarii

WORDPRESS: 0