Centrul de zi „Casa Copiilor” caută voluntari

Centrul de zi „Casa Copiilor” caută voluntari

 

 

Și în acest an, Centrul de Zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc „Casa Copiilor”, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială a Primăriei Roman, îşi manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari, în vederea desfăşurării unor activităţi cu beneficiarii centrului, care să contribuie la dezvoltarea vieții independente, alături de personalul specializat. Persoanele fizice care doresc să participe în cadrul proiectului de voluntariat trebuie să fie elevi, studenţi /absolvenţi de studii socio-umane, să aibă abilități de comunicare și empatie.

Cei interesați sunt aşteptaţi la sediul centrului (strada Bogdan Dragoş, nr. 91, Roman), unde pot solicita informaţii referitoare la actele necesare întocmirii dosarului de voluntariat.

„Ceea ce mă bucură pe mine este faptul că la nivelul municipiului Roman, în ultimii ani, a crescut acest apetit al tinerilor pentru voluntariat și, de aceea, cred că această invitație lansată de Centrul de zi pentru copii aflați în situații de risc nu va rămâne fără ecou, iar voluntarii de care avem nevoie vor veni în sprijinul acestor copii”, a afirmat primarul Lucian Micu.

Centrul de Zi pentru copii aflaţi în situaţii de risc „Casa Copiilor” este un serviciu pentru protecţia copilului, a cărui misiune este prevenirea abandonului şi instituţionalizării, prin creşterea calităţii vieţii copiilor aflaţi în dificultate şi dezvoltarea programelor educaţionale adecvate vârstei, nevoilor, potenţialului de dezvoltare şi particularităţilor acestora.

Copiii cărora li se adresează Centrul „Casa Copiilor” au vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ de masă şi se află în una din următoarele situaţii: provin din mediu socio-economic cu un nivel de trai scăzut, au fost reintegraţi în familie după ce au beneficiat de o măsură de protecţie, provin din familii monoparentale / în curs de divorţ, din familii cu părinţi care lucrează şi lipsite de suportul familiei lărgite, familii afectate de boli cronice şi copii lăsaţi în grijă altor persoane.

Serviciile oferite în cadrul Centrului de Zi constau în: îngrijire şi educaţie, ajutor în efectuarea temelor şi meditaţii, orientare şcolară şi profesională, consiliere psiho-socială atât pentru copil, cât şi pentru familia sa, activităţi recreative şi de socializare (ateliere de creaţie, jocuri specifice vârstei), implicarea familiei în activităţile desfăşurate în centru.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0