Centre de recuperare pentru copiii cu handicap și de evaluare a persoanelor cu handicap, la Roman

Centre de recuperare pentru copiii cu handicap și de evaluare a persoanelor cu handicap, la Roman

Dimensiune text

 

 

Autoritățile județene și administrația municipiului Roman vor colabra pentru realizarea a două proiecte în sprijinul persoanelor cu handicap din oraș și din zona arondată. Este vorba despre amenajarea unui centru de evaluare a persoanelor cu handicap în clădirea Grădiniței nr. 11, de la fosta Școală nr. 3, astfel încât persoanele cu handicap care au nevoie de evaluare să nu mai fie nevoite să se deplaseze până la Piatra Neamț. De asemenea, clădirea care a adăpostit multă vreme Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Roman, de pe bulevardul Roman Mușat, de lângă Sala Sporturilor, urmează a fi transformată, printr-un proiect european, într-un centru de recuperare pentru copiii cu handicap.

Cele două proiecte au fost anunțate în cadrul unei conferință de presă susținute joi, 19 aprilie, la Roman, de președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ionel Arsene, după o vizită de lucru alături de primarul Lucian Micu la mai multe obiective din municipiu.

„Am fost și am vizitat și Grădinița nr. 11, unde vrem să facem un centru de evaluare a persoanelor cu handicap din zona Romanului, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să vină la Piatra Neamț și cu puține eforturi, spun eu, împreună cu Primăria, vom reuși să o aducem într-o stare bună de funcționare”, a afirmat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

 

„La fosta clădire a Secției de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Roman, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dorim înființarea unui centru de recuperare a copiilor cu handicap. Este vorba despre un proiect cu finanțare europeană, a cărui linie urmează a fi redeschisă, astfel încât, printr-un parteneriat, să reușim să reabilităm pe de-o parte clădirea și pe de altă parte să o dotăm așa cum se cuvine, astfel încât copiii cu handicap să poată beneficia de tratamente de specialitate la un nivel ridicat”, a afirmat primarul Lucian Micu.

De asemenea, președintele CJ Neamț a mai adăugat că există depus un proiect cu fonduri europene pentru reabilitarea Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman, unitate medicală aflată în administrarea CJ Neamț, precizând că pentru acest proiect contractul de finanțare urmează a fi semnat în maximum două săptămâni.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0