Articol publicat în data de: Dum, 21 Aug 2016



Centrala „ciupercă” se transformă în parcare

 

La aproape şase luni de când s-a dărâmat fosta centrală termică de cartier numărul 6 din zona Tineretului – C.A. Rosetti, cunoscută sub denumirea de centrala „ciupercă”, au început şi lucrările de reamenajare a spaţiului. Deocamdată, se aşteaptă rectificarea de buget de la finele acestei luni pentru a se şti şi dacă sunt bani pentru amenajarea zonei şi transformarea ei în parcare.

Lucrările de înlăturare a bălăriilor care au crescut în vară au început deja, cu echipele proprii ale Primăriei Roman. „Proiectul este gata, iar lucrarea este estimată a ajunge la circa 200.000 de lei. În acest moment nu avem finanţarea, dar sperăm să obţinem bani la rectificarea de buget. Vom amenaja în zonă peste 45 de locuri de parcare, dar dorim ca întreg ansamblul să fie prevăzut şi cu arbori. Dacă nu vom avea bani, atunci vom realiza doar balastarea zonei, iar anul viitor o vom şi amenaja”, a declarat Ovidiu Bojescu, city-managerul municipiului.

În zonă mai sunt amenajate circa 15 locuri de parcare, dar insuficiente, dat fiind faptul că în zona centralei se află nu mai puţin de opt scări de bloc.

centrala ciuperca balastare parcare

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close