Cel mai mare număr de noi cazuri de infecții COVID-19 din ultima lună

Cel mai mare număr de noi cazuri de infecții COVID-19 din ultima lună

Dimensiune text

 

Până duminică, 14 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.719 au fost declarate vindecate și externate, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică de pe lângă Guvernul României.

Informările transmise de Grupul de Comunicare Strategică sâmbătă și duminică au arătat existența a 275, respectiv 320 de noi cazuri de îmbolnăvire la nivel național – cel mai mare număr de noi cazuri înregistrat într-o singură zi, din data de 10 mai. La ATI, în acest moment, sunt internați 165 de pacienți.

„Având în vedere creșterea numărului de cazuri noi din ultimele zile, pentru care a fost confirmată infectarea cu noul coronavirus (COVID-19), reluăm apelul către populație pentru respectarea cu strictețe a măsurilor generale de protecție sanitară – purtarea măștii în spații închise, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor comune și a contactului direct, igienizarea frecventă a mâinilor. Atragem atenția asupra faptului că, în absența asimilării conduitei sanitare responsabile, instituirea măsurilor de relaxare pentru reluarea activităților sociale și economice crește riscul de răspândire a virusului. Din acest motiv, contextul epidemiologic impune conformarea la măsurile de protecție sanitară printr-o atitudine precaută, preventivă, responsabilă, care să permită autorităților continuarea măsurilor pentru redeschiderea altor tipuri de activități”, au precizat reprezentanții Guvernului.

Conform aceleiași surse, numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, este următorul:

Pentru județul Neamț, numărul de cazuri confirmate prezentat a crescut cu unul sâmbătă și cu încă unul duminică, numărul total al cazurilor din județ ajungând la 924.

Până duminică, 1.410 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Iași, Olt, Sibiu și Suceava. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.393  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 29 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.985 de  persoane. Alte 97.750 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 560.596 de teste.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0