Ce secții se modernizează și ce aparatură nouă se cumpără la spital

Ce secții se modernizează și ce aparatură nouă se cumpără la spital

 

Pacienții Spitalului Municipal de Urgență Roman urmează a beneficia de îngrijiri medicale mai bune, în urma investițiilor derulate în acest an de reprezentanții unității medicale, atât în ceea ce privește aparatura medicală, cât și infrastructura. în cadrul unei conferințe de presă desfășurate marți, 8 octombrie, alături de primarul Lucian Micu, conducerea spitalului a detaliat achizițiile de aparatură medicală care au fost efectuate în acest an, precum și lucrările de modernizare derulate în spital.

„Sunt pași importanți pe care i-am făcut și, odată cu acreditarea Spitalului Municipal de Urgență Roman, sperăm ca serviciile medicale să se ridice la nivelul marilor centre universitare în toate domeniile, pentru că, pe anumite specializări, cadrele medicale de la Roman au deja cunoștințele și aparatura necesară pentru a salva vieți”, a afirmat primarul Lucian Micu. „Obiectivul principal al Spitalului Municipal de Urgență Roman îl reprezintă îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite pacienților care se adresează spitalului nostru”, a afirmat managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, medicul Maria Andrici, care a prezentat achizițiile derulate în acest an de spital în ceea ce privește aparatura medicală.

În 2019, unitatea medicală a beneficiat de fonduri în sumă de 3.444.000 lei de la Ministerul Sănătății (cu o contribuție de 10% a Primăriei Roman), 117.000 de lei de la Consiliul Județean Neamț, precum și de o alocare de 2.580.000 de lei din fondul de dezvoltare al spitalului.

Au fost achiziționate până în prezent patru incubatoare pentru secția Neonatologie, de la Ministerul Sănătății, prin Banca Mondială, au fost primite cinci aparate de anestezie și s-au încheiat procedurile de achiziție pentru: video rinolaringoscop flexibil pentru secția ATI, cărucior de resuscitare, pat de asistare la nașteri, spirometru, dispozitiv pentru apnee autoCPAP, brancard transport pacienți, masă de operație pentru chirurgie și masă de operație pentru ortopedie pentru blocul operator, pentru secția Recuperare – aparat magnetodiaflux, combină electroterapie cu ultrasunete, combină electroterapie cu laser, ureteroscop semi-rigid, aparat de litotriție endoscopică – pentru Urologie, sistem nefroscop pentru abord percutanat, aparat de dezghețat plasmă pentru Unitatea de Transfuzii Sangvine, scaun consultații ORL, autoclav, cardiotocograf, pat cântar și monitor pacient funcții vitale.

În ceea ce privește lucrările de infrastructură și reparații, în acest moment se reabilitează ultimele două secții nemodernizate din spital, secția de Recuperare – a cărei renovare se va finaliza până la 1 noiembrie și secția de Anatomie Patologică – care va fi modernizată complet până la finele anului. Se lucrează și la copertinele de la secția Pediatrie și cea de Îngrijiri Paliative. O altă investiție importantă s-a făcut la centrala termică, automatizată acum, și care va permite funcționarea optimă concomitentă la capacitate maximă a celor patru cazane, ceea ce va duce la optimizarea furnizării apei calde și a căldurii.

Pentru perioada următoare, pentru Spitalul Municipal de Urgență Roman este în pregătire realizarea documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenții pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea structurii de spitalizare de zi, precum și pentru stația centrală de sterilizare, urmând ca lucrările pentru aceste obiective să înceapă în cursul anului viitor.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0