Articol publicat în data de: lun, 20 Mar 2017




Ce posturi sunt scoase la concurs în 2017 de Spitalul Roman

 

Spitalul Municipal de Urgență Roman își completează echipa. În această perioadă, au fost scoase la concurs postul de informatician pentru Serviciul informatic și de asistent medical principal pentru Serviciul de management al calității serviciilor medicale și controlul intern managerial – ambele posturii fiind ocupate -, iar pentru Serviciul Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare şi Salarizare (RUNOS) a fost scos la concurs un post de economist II.

În perioada imediat următoare, se vor desfășura concursuri pentru posturile de: un asistent debutant la Secția Medicină internă (concurs în perioada 23 – 27 martie), pentru care s-au înscris șapte candidați; un post de asistent medical generalist pentru Secția Medicină internă (concurs în perioada 24 – 28 martie), pentru care s-au înscris patru candidați; două posturi de asistent debutant pentru Secția Chirurgie, pentru care s-au înscris nouă candidați (concursul va avea loc în perioada 29 – 31 martie); două posturi de asistent debutant pentru Radiologie, pentru care sunt înscriși zece candidați (concursul va avea loc în perioada 3 – 5 aprilie). De asemenea, pe data de 26 martie va avea loc concursul pentru postul de farmacist, în cadrul farmaciei cu circuit închis a spitalului, pentru care au fost depuse patru dosare.

Au fost trimise spre publicare în revista Viața Medicală și anunțurile pentru posturile de medici. Au fost trimise, pentru prima publicare, anunțuri pentru post de medic la Laboratorul de analize, secțiile Medicină internă, Cardiologie și Obstetrică-Ginecologie, iar pentru republicare – posturi care au mai fost scoase la concurs, dar pentru care nu s-a înscris nimeni – anunțurile pentru medic Laborator radiologie, medic de medicină internă, medic cardiolog, endocrinolog, diabetolog, neurolog și pediatru.

„De asemenea, șeful RUNOS a făcut o centralizare a necesității posturilor solicitate prin referate de medicii șefi de secție și putem spune că ar fi nevoie de: doi registratori, 14 asistenți debutanți, un asistent principal, cinci îngrijitori, doi infirmieri – pentru perioadă nedeterminată -, iar pentru perioadă determinată: trei asistenți debutanți și doi îngrijitori curățenie. De asemenea, pentru personalul TESA este nevoie de un operator pentru biroul de aprovizionare, un muncitor necalificat tot pentru aprovizionare și doi muncitori necalificați pentru blocul alimentar. Ar mai fi de ocupat un post pentru relații cu publicul, pentru biroul achiziții – un post, pentru RUNOS – două posturi, iar la Serviciul Financiar-contabil – un post. În total, este vorba despre 34 de posturi propuse. Aceste posturi vor fi scoase la concurs în decursul anului 2017, în funcție de urgențe și necesități”, a afirmat managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman, medicul Maria Andrici.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close