Prima paginăSocial

Ce lucrări de investiții se desfășoară în Roman în această perioadă

Ce lucrări de investiții se desfășoară în Roman în această perioadă

Dimensiune text

 

De marți, 14 aprilie, au demarat lucrările de asfaltare în cartierul lipovenesc, iar până vineri vor fi asfaltate străzile Nicolae Bălcescu, I.L. Caragiale., Izvor și Fundătura I.L. Caragiale, informează reprezentanții municipalității, după ce, anul trecut, au fost asfaltate străzile Avram Iancu și Fundătura Crișan.

Se estimează ca în aproximativ două luni să fie gata și ultimul tronson din strada Nicolae Bălcescu (porțiunea dintre străzile I.L. Caragiale și Petru Rareș), unde nu se poate interveni până nu se termină rețeaua de preluare a apelor pluviale din zona străzilor Izvor – Petru Rareș. Pe toate aceste străzi este refăcută și infrastructura pietonală, fiecare stradă urmând să fie prevăzută cu trotuare realizate cu pavele.

„Avansăm și cu modernizările din cartierul Bălcescu. După ce anul trecut ne-am concentrat eforturile pentru a realiza rețelele de preluare a apelor pluviale și de canalizare, am extins și rețeaua de gaze naturale, acum, treptat, continuăm asfaltarea străzilor. Sistemul de cămine de tip geiger este montat pe strada Zimbrului, iar după sărbători se va intra la asfaltare. Finalizăm extinderea rețelei de apă pe Cocorului, după care o predăm constructorului pentru asfaltare. Anul trecut, în acest cartier, am asfaltat străzile Tinosului, Mărului, Ocniței, Pescarilor, breteaua de legătură Ocniței-Lupeni, Cărămidăriei, Cânepii, Zambilelor și Urzicii. Anul acesta asfaltează ultimul segment din Tinosului (de la Bogdan Dragoș spre Ciocârliei), fundătura Tinosului, Narciselor (între străzile Zimbrului si Ciocârliei), Zimbrului, Ciocârliei, Vișinilor, Cocorului, Prundului. La fel ca și în cartierul lipovenesc, pe aceste străzi vor fi modernizate și trotuarele. Sper, cât de curând, să semnăm și contractul cu finanțare europeană pentru asfaltarea ultimelor trei străzi din cartier – Salciei, Sărata, Zebrei (inclusiv Fundătura Zebrei)”, a transmis primarul Lucian Micu.

Miercuri se finalizează lucrările de modernizare a Arterei Roman Vest (bulevardul Nicolae Bălcescu, între Ștefan cel Mare și giratoriul de la depozitul logistic Profi) și se va încheia și investiția realizată de CNAIR privind modernizarea E85 pe raza municipiului Roman.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • ion oblemenco 12 luni

    cand pleci la birlad dle incompatibil ?