Ce investiții se derulează în Roman și care sunt următoarele etape

Ce investiții se derulează în Roman și care sunt următoarele etape

 

 

Primarul Lucian Micu a făcut o vizită în teren la lucrările de investiții, invitând pe șantiere și jurnaliștii locali. Astfel, joi, 24 octombrie, au fost „inspectate” peste nouă obiective, din care câteva s-au și încheiat.

O primă oprire s-a făcut la lucrarea de reabilitare a Grădiniței cu program prelungit nr. 2 „Muguri de lumină”, la care învață 214 copii. Aici s-a înlocuit acoperișul și se execută lucrări de reabilitare termică și de modernizare a scărilor de acces și a trotuarelor. Lucrarea este efectuată de Modern Construct și are o valoare de peste 500.000 de lei.

O altă vizită în teren a fost efectuată la parcarea din zona Cuza Vodă – Panevada, locurile de parcare de aici fiind deja licitate. Conform primarului Lucian Micu, peste 400.000 de lei s-au investit în acest an în realizarea de parcări de reședință în mai multe zone ale orașului, iar pe un alt contract, intrat în vigoare luna aceasta, vor mai fi realizate alte opt parcări. Lucrarea la una dintre aceste parcări va începe în zona blocului 6 Panaite Donici, primarul Lucian Micu susținând că, odată cu această investiție, toate parcările din cartierul Favorit solicitate au fost realizate. După, se va intra pentru amenajarea unei parcări în zona străzii Bradului. Alte două parcări, la care lucrează echipele Primăriei, se realizează în spatele CAR Pensionari și pe Fundătura Crizantemelor.

 

Lucrări se desfășoară și la refacerea terasamentului din Pietonalul Ștefan cel Mare, pentru a se evita apariția infiltrațiilor la spațiile comerciale de la parter, dar se vor moderniza și scările, iar pasarelele vor fi dotate cu rampe. Autoritățile spun că, în primăvara anului viitor, ar urma să devină funcționale și amfiteatrul și scena pe care se pot proiecta filme pe pelicula de apă. Lucrările de hidroizolație și montarea granitului se vor continua cu capătul de Pietonal înspre Biserica Precista Mare, iar mai apoi cu porțiunea nemodernizată dinspre partea dreaptă spre BancPost. Investiția se ridică la aproximativ un milion de euro.

 

O altă investiție ce se află în derulare este cea de modernizare a trotuarelor. Se lucrează în acest moment pe strada Primăverii și pe strada Miron Costin, aceasta urmând a se finaliza până la 1 noiembrie. Ulterior, se va intra la modernizarea trotuarelor de pe strada Bogdan Dragoș (dinspre podul dinspre Gâdinți spre centru) și pe toate străzile perpendiculare pe strada Eternității și până în strada Anton Pann. Se lucrează și la bordurarea și modernizarea cu pavele a trotuarelor de pe strada Mihai Viteazul, din Ștefan cel Mare până la intersecția cu strada Tirului. Primarul Lucian Micu a precizat că pe 17 septembrie s-a finalizat licitația de lucrări la Consiliul Județean, care și-a asumat ca în acest an să asfalteze strada. Lucrările de modernizare a trotuarelor de pe strada Mihai Viteazul costă aproximativ 950.000 de lei și sunt executate de firma Ciocoiu Construct.

 

O altă vizită s-a făcut în cartierul lipovenesc, unde se apropie de finalizare lucrarea de realizare a canalizării și, în paralel, au început lucrările de asfaltare a străzilor pe care s-au realizat și toate branșamentele. Edilul a explicat că lucrarea de realizare a canalizării s-au desfășurat cu dificultate, din cauza faptului că pânza freatică este ridicată. Pe strada Nicolae Bălcescu mai trebuie să fie preluate două izvoare. Săptămâna viitoare, se va prelua rețeaua veche în rețeaua nouă de canalizare de pe strada I.L. Caragiale, după care mai trebuie realizate lucrările între străzile I.L. Caragiale și Petru Rareș. Pentru că, prin proiect, s-a modificat soluția, branșamentele vor fi asigurate tot de către Primărie în cazul cetățenilor care au contract cu compania de apă. Odată cu asfaltarea străzilor, se vor moderniza și trotuarele de pe toate străzile pe care s-a înlocuit sau realizat rețeaua de canalizare. După asfaltare, cartierul va beneficia și de transport public în comun, pe traseul nr. 1.

 

O lucrare încheiată luna trecută a reprezentat-o reabilitarea termică a blocului 33 din Anton Pann, o investiție realizată pe fonduri europene. Investiția s-a ridicat la peste un milion de lei, cele 94 de familii din acest imobil neavând de achitat nimic. Alte șapte blocuri din oraș vor intra în reabilitare termică, tot pe un proiect european câștigat de administrație. Săptămâna viitoare este termenul final de depunere a ofertelor, după care se va trece la semnarea contractului și demararea lucrărilor. Primarul Lucian Micu a explicat că toate asociațiile de proprietari au fost invitate să se înscrie pentru a beneficia de reabilitarea termică a blocurilor pe fonduri europene, dar doar câteva au depus documentațiile și doar acestea vor putea să modernizeze imobilele fără o cheltuială din partea proprietarilor.

 

Un alt popas a fost făcut în zona fostului kartodorom, acolo unde întreaga zonă de spații verzi este trasformată în parc. Este un proiect european, care presupune amenajarea Parcului Zăvoi. Deja lucrările de amenajare a unei scene și amfiteatru se apropie de final. Parcul va fi prevăzut cu locuri de joacă pentru copii, derdeluș, piste pentru bicicliști, alei și mobilier urban. Un proiect similar, tot pe fonduri europene, este realizat în zona Kaufland, unde se amenajează Parcul Jora.

 

Ultima vizită s-a efectuat în cartierul Bălcescu, acolo unde se efectuează mai multe tipuri de lucrări. Se lucrează la asfaltarea străzii Zambilelor, în timp ce pe Fundătura Urzicii se prelungește rețeaua de alimentare cu apă cu 16 metri și urmează să fie extinsă și rețeaua de gaze naturale. Urmează apoi asfaltarea străzilor Cărămidăriei și Fundătura Cânepei. Pe strada Cocorului se efectuează lucrări de extindere a rețelei de canalizare și a rețelei de preluare a apelor pluviale. Pe strada Cirocârliei (între Tinosului și Narciselor) nu exista sistem de canalizare și acum se realizează, după care se va crea sistemul de preluare a apelor pluviale pe întreaga arteră. Autoritățile spun că toate străzile din cartier vor fi asfaltate până în vara următoare, cu excepția străzilor Sărata, Salciei, Zebrei și Fundătura Zebrei care au fost prinse, odată cu modernizarea Școlii Carol I, pe un proiect european pentru care se așteaptă evaluarea.

 

În final, primarul Lucian Micu a declarat că nu este nemulțumit de ritmul lucrărilor, dar recunoaște că lipsa forței de muncă din domeniul construcțiilor, precum și birocrația excesivă de demarare a lucrărilor, fac ca unele investiții să nu se termine la fel de repede precum era prognozat.

 

 

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0