Ce i-au cerut joi romașcanii la audiențe primarului Lucian Micu

Ce i-au cerut joi romașcanii la audiențe primarului Lucian Micu

 

 

Joi, 11 aprilie, primarul municipiului Roman, Lucian Micu, s-a întâlnit cu romașcanii care au dorit să discute personal cu edilul șef al orașului, pentru această zi înscriindu-se în audiență 16 persoane. Primarul acordă audiențe în fiecare prima și a treia zi de joi din lună, în timp ce viceprimarul Roxana Iorga acordă audiențe în a doua și ultima zi de joi din lună. Înscrierile la audiențe se fac în prima zi a săptămânii, la Biroul Unic din cadrul Primăriei Municipiului Roman.

„Astăzi a fost zi de audiențe, la care s-au înscris 16 persoane. O persoană dorește să vândă un teren Primăriei pentru a se oferi spațiului o utilitate publică, iar două persoane au probleme cu două terenuri proprietate privată, dar soluția în aceste cazuri ține de o instanță de judecată. Un cetățean este nemulțumit de contractul de salubrizare, dar, așa cum am explicat în mai multe rânduri, tarifele sunt aprobate prin licitația organizată de ADI Eco Neamț. Două persoane care sunt asistente medicale își caută de muncă și le-am recomandat să urmărească posturile pe care le scoate la concurs Direcția de Asistență Socială sau Spitalul Roman. Un cetățean a solicitat informații despre investițiile în rețeaua de canalizare din cartierul Bălcescu și i-am prezentat toate detaliile, în timp ce o altă persoană a solicitat doborârea unor copaci uscați și care sunt un pericol pentru zona respectivă. Cu sprijinul celor de la Locato și ApaServ vom încerca să eliminăm infiltrațiile pe care un cetățean mi-a transmis că îi pun în pericol fundația casei. O mamă singură, cu trei copii, dorește o locuință și i-am explicat de ce acte are nevoie pentru a depune dosarul necesar și care o plasează pe lista de așteptare. Voi încerca să ajut și o persoană care vrea să-și dea copilul la creșă. Problemele oamenilor sunt diverse, dar ceea ce ține în puterea mea să fac, bineînțeles cu respectarea legii, eu fac, deoarece cred că, ajutându-ne unii pe alții, putem depăși greutățile și să ne bucurăm de lucrurile care contează cu adevărat în viață”, a precizat primarul Lucian Micu.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0