Prima paginăCulturalTimp liber

Ce citim?

Dimensiune text

„Prea multă fericire”, de Alice Munro

Alice Munro, scriitoare canadiană, a crescut în Wingham, Ontario, şi a studiat la Universitatea Western Ontario. A publicat 14 volume de povestiri, precum şi un roman şi un volum de Selected Stories. De-a lungul distinsei sale cariere, a primit numeroase premii, printre care se numără Premiul pentru ficţiune din partea guvernatorului Canadei, două premii Giller, Premiul Rea pentru proză scurtă, Premiul Lannan, Premiul W. H. Smith pentru carte în Anglia, premiul Pescara în Italia, etc. În 2009, Alice Munro a fost distinsă cu Premiul Man Booker International, pentru întreaga activitate literară, iar de curând i s-a înmânat cea mai înaltă distincţie – Premiul Nobel pentru Literatură 2013. Volumele scriitoarei au fost traduse în 13 limbi.

Singurul volum tradus până în prezent în limba română este „Prea mult fericire”, publicat la Editura Litera. „«Prea multă fericire» este o colecţie de zece povestiri scrise într-un stil simplu, concis, însă izbitoare prin adevărurile simple şi dureroase pe care le dezvăluie. Natura umană este plină de cruzime, de iraţionalitate, de aversiuni secrete şi de alianţe bizare, iar Alice Munro ne oferă o porţie generoasă de viaţă reală. Eroii din cele zece povestiri îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter sau al celor din jur şi, totuşi, merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieţii. Protagoniştii sunt oameni simpli, proveniţi din diferite medii: un tată aflat în închisoare pentru că şi-a ucis copiii şi care îi scrie soţiei despre revelaţia de a fi primit vizita lor dintr-o altă dimensiune; o fetiţă care îşi ajută un prieten bolnav de leucemie; un adolescent ce îşi părăseşte aparent fără motiv familia şi ajunge să trăiască ca un vagabond; o matematiciană, Sophia Kovalevski, pasionată de literatură şi care ajunge o scriitoare talentată etc. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, descoperind secrete şi încordări interioare indescifrabile din exterior”, a spus Liliana Tiron, administrator al Librăriei „Vasile Alecsandri”.

Volumul a apărut la Editura Litera şi costă 29,90 lei.

COMENTARII

WORDPRESS: 0