Ce citim?

„Inferno”, de Dan Brown

 

Dan Brown (născut la 22 iunie 1964, Exeter, New Hampshire, SUA), absolvent al Colegiului Amherst, în 1986, cu o dublă specializare în spaniolă şi engleză, a renunţat la catedra de limbă engleză de la Liceul Phillipe Exeter, unde preda cursuri de spaniolă şi engleză, pentru a deveni scriitor cu normă întreagă. Dan Brown a schimbat concepţia a tot ceea ce înseamnă best-seller, devenind un fenomen mondial, a reuşit să spargă tipare şi să transforme tulburătoarele enigme ale omenirii în literatură de mare succes.

Primul său roman, „Codul lui da Vinci”, s-a vândut în peste 80 de milioane de exemplare în întreaga lume, fiind, astfel, unul dintre cele mai bine vândute romane din toate timpurile. Desemnat de „Time” unul dintre cei mai influenţi 100 de oameni din lume, autorul a apărut în numeroase publicaţii de renume, precum: „Newsweek”, „Forbes”, „People”, „GQ” etc. „Simbolul pierdut”, „Îngeri şi demoni”, „Fortăreaţa digitală” şi „Conspiraţia” – romanele care au urmat după „Codul lui da Vinci”, s-au bucurat, de asemenea, de un succes răsunător.

„Inferno”, cea mai aşteptată carte a anului 2013, ultimul roman al lui Dan Brown şi al patrulea care îl are ca protagonist pe Robert Langdon, renumitul profesor de simbolistică de la Harvard, este o combinaţie abilă de mister, thriller, istorie şi cultură, care îl poartă pe cititor de la Florenţa la Veneţia şi, apoi, la Istanbul. „Dinamic şi ingenios construit, romanul prezintă toate elementele cu care Dan Brown şi-a obişnuit deja cititorii – un om de ştiinţă nebun, cu un ţel bine conturat, un mister greu de dezlegat, simboluri extrase din Divina Comedie a lui Dante, o multitudine de mesaje secrete, o serie de indicii pe care numai un specialist în simbolistică le poate descifra, elemente de artă şi de istorie şi o catastrofă de proporţii planetare. Aceste ingrediente alcătuiesc romanul «Inferno»”, spune Liliana Tiron, administrator al Librăriei „Vasile Alecsansdri”.

„Ceea ce face Dan Brown, într-o manieră care atrage milioane de oameni din toate colţurile planetei, este să spună poveşti care ne amintesc că lumea este mai mult decât pare”, este de părere „The Independent”.

Volumul a apărut la editura RAO şi costă 69 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0