Prima paginăCultural

Ce citim

Dimensiune text

„Vina și vinul gastronomiei”, de Bogdan Ulmu

 

Bogdan Ulmu (născut în 1951) este fără îndoială un artist complet: prozator, eseist, critic de teatru, regizor, scenograf, profesor universitar – într-un cuvînt „un om de teatru total”, așa cum l-a numit Mircea M. Ionescu. A semnat regia la peste 140 de spectacole profesioniste, a iscălit peste 60 de scenografii, are peste 40 de scenarii jucate sau difuzate, a colaborat cu diverse posturi de radio și televiziune, a fost redactor șef, secretar general de redacție sau redactor la mai multe ziare, edituri și reviste. A publicat peste 20 de cărți, de la cele de specialitate la cele de gastronomie. Este membru al Uniunii Scriitorilor, al Asociației Umoriștilor Români, al UNITER și al CREDIDAM. Împătimit al enologiei și al savorilor gastronomice, Bogdan Ulmu are în palmares peste 120 de emisiuni televizate și peste 200 de articole în domeniu. Discipol al marelui Brillat Savarin, Bogdan Ulmu este un nostalgic al mîncărurilor de altă dată.

„«Vina și vinul gastronomiei» este o carte de bucate inedită, scrisă sub forma unui roman captivant, ce se citește pe nerăsuflate. Iar după ce vom termina de citit și ultima pagină putem alege să mergem în bucătărie, să ne dedăm «desfrîului culinar» la care ne îmbie Bogdan Ulmu sau putem alege să recitim, pur și simplu, unele pasaje, atît de savuroase încît ar putea suplini cu brio orice fel de mîncare din lumea aceasta. În bună tradiție păstoreliană, Bogdan Ulmu se lansează în răutăți șugubețe ce-și au izvorul în picanterii sau curiozități gastronomice (de exemplu gogoși bețive sau meniu Dracula), formulează definiții sui-generis (frigiderul e «locul unde se depozitează resturile de mîncare pînă se învechesc suficient pentru a fi aruncate»), își asumă răspunderea de știrist culinar, uluind cititorii cu noutăți gastronomice (de exemplu cafeaua Clinton & Monica, pizza mămăligarului) și, mai mult decît atît, demontează false mituri„, a spus Liliana Tiron, administrator al Librăriei „Vasile Alecsandri”. „Simpla lectură a fiecărui fel de bucate te va ajuta, poate, să cunoști un nou mod de a găti sau, în cazul în care-l vei aplica, o nouă voluptate gastronomică. În cel mai rău caz, doar te vei amuza„, spune autorul.

Cartea a apărut la Editura BCC Publishing și costă 22 lei.

COMENTARII

WORDPRESS: 0