Ce citim

„Du-te şi pune un străjer”, de Harper Lee

carte22Cartea „Du-te şi pune un străjer” este continuarea celebrului roman „Să ucizi o pasăre cântătoare”. Editura Polirom a publicat ediţia în limba română a celei mai discutate apariţii editoriale a anului 2015: „Du-te şi pune un străjer” („Go Set a Watchman”), romanul scriitoarei americane Harper Lee.

La două decenii după evenimentele din „Să ucizi o pasăre cântătoare”, Jean Louise Finch – mai cunoscută după porecla ei, Scout – se întoarce în Mazcomb, Alabama, să-şi viziteze tatăl, pe Atticus, bătrân şi bolnav. Pe fondul luptei pentru drepturile şi libertăţile civile care zguduie sudul Statelor Unite, Jean Louise descoperă adevăruri tulburătoare despre familia sa, despre oraşul în care a copilărit şi despre oamenii care îi sunt dragi. Amintirile revin în valuri, iar valorile şi opiniile ei sunt serios zdruncinate.

„Du-te şi pune un străjer” readuce în scenă multe dintre personajele „Să ucizi o pasăre cântătoare”, surprinzând în chip magistral zbuciumul unei tinere şi al unei lumi care trebuie să depăşească iluziile trecutului.

„«Du-te şi pune un străjer» este, în multe privinţe, o revelaţie, un eveniment literar autentic”, apreciază „The Guardian”, iar „New Statesman” crede că „Romanul lui Harper Lee ridică întrebări profunde despre originile rasismului. Tocmai într-un moment în care America are nevoie disperată de o discuţie matură despre problemele rasiale”.

Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, în 1926. A studiat dreptul, apoi s-a stabilit la New York, dedicându-se scrisului. În 1959, l-a însoţit pe Truman Capote, prietenul ei din copilărie, în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare care a stat la baza romanului „Cu sânge rece”. În 1960 a publicat „Să ucizi o pasăre cântătoare”, distins cu Premiul Pulitzer în 1961 şi ecranizat în 1962, în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, un film care a obţinut trei premii Oscar, trei Globuri de Aur şi Premiul Gary Cooper la Cannes.

Cartea „Du-te şi pune un străjer” poate fi achiziţionată de la Librăria „Vasile Alecsandri” din Roman, la preţul de 34,95 de lei.


Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 0