Ce citim

Dimensiune text

„Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea şi desfacerea unui mit”, de Lucian Boia 

jbkje„Eminescu nu e perceput doar ca un foarte mare poet. A ajuns să fie mai mult, mult mai mult decât atât. Ni se înfăţişează, la cota lui cea mai înaltă, ca exponent suprem al românismului. În ce mă priveşte, am revizitat, printr-o cercetare proprie, toate fazele esenţiale ale transfigurării mitice a poetului. Nu e o carte (decât tangenţial) despre Eminescu, ci o privire asupra reprezentărilor poetului, un tablou sintetic al mitolologiei eminesciene”, spune autorul.

Cartea lui Lucian Boia nu este, aşadar, o biografie, atinge prea puţin „omul Eminescu”. „Istoria nenumăratelor distorsionări pe care le-a produs în ultimul secol şi jumătate cultul «poetul naţional» merită astăzi parcursă. Volumul de faţă o prezintă cu detaşare, acuitate critică şi fineţe a observaţiei. Oare vom reuşi cândva să-l vedem (şi să-l citim) pe Eminescu eliberaţi de mitologia creată, de un secol şi ceva, în jurul imaginii lui? În orice caz, istoria exagerărilor pe marginea numelui său e plină de învăţăminte. Pentru intelectualul român din vremurile moderne, n-a existat piatră de încercare mai mare decât «Eminescu», un nume în faţa căruia nu oricine şi-a păstrat luciditatea şi discernământul. La început, victimă a detractorilor din epocă, el a căzut curând pradă zelului glorificatorilor, care l-au sechestrat în irealitatea omagiului lor”, spune Lucian Boia.

Lucian Boia este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri, apărute în România şi Franţa, dar şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi.

Cartea a apărut anul trecut la Editura Humanitas şi poate fi achiziţionată de la Librăria „Vasile Alecsandri” din Roman, la preţul de 29 de lei.



COMENTARII

WORDPRESS: 0