HomeTimp liber

Ce citim?

„Cireşe amare”, de Liliana Nechita 

vdsok„Cireşe amare” este povestea emoţionantă a Lilianei Nechita, o mamă care îşi creşte singură cele două fete şi care pleacă în Italia pentru a-şi ajuta familia. Aflată într-o depresie pricinuită de situaţia materială precară şi cu gânduri clare de suicid, Liliana ajunge să-şi părăsească ţara la sfatul fetei celei mari, însărcinată cu primul copil. Plecarea Lilianei în Italia are loc în noiembrie 2006, cu gândul că va fi vorba de o perioadă relativ scurtă, trei luni, cel mult şase, dar timpul trece nemilos, situaţiile se schimbă constant, iar şederea se prelungeşte.

Cartea este formată din aproape 200 de scrisori mici, scrise succint, dar cu zvâc, cărora li se adaugă câteva scrisori nenumerotate ce te fac să înţelegi mai bine drama multor români plecaţi la muncă în Italia. Ele sunt obsesiv marcate de cuvântul „acasă” şi, de multe ori, pentru „acasă” este folosit un sinonim – „România”. Epistolele par a avea ca destinatar un personaj imaginar, dar lasă şi impresia că sunt file dintr-un jurnal care reuşeşte să creioneze foarte bine şi societatea italiană, cu bune şi rele.

Paginile scrise de Liliana emană regret. Nu doar regret că în timpul pe care ea îl petrece departe de copii viaţa nu stă pe loc, ci şi că fetele nu-i spun niciodată să se întoarcă. Îi dau mereu de înţeles că le e bine şi că au atins această stare datorită ei şi banilor pe care îi trimite acasă. Regretului i se adaugă durerea de a fi pierdut momente esenţiale din viaţa copiilor ei sau de a fi aflat de la mezină că ar fi fost bine să aibă şi ea părinţi, nu doar bani.

Cu toate astea, Italia devine uşor, uşor „acasă”. Senzaţia că politicienilor români nu le pasă decât de banii pe care îi trimit acasă cei plecaţi din ţară, lipsa perspectivelor în cazul unei întoarceri şi impresia că nimic nu se schimbă, toate o fac pe Liliana să aleagă să rămână în Italia, ţară ce devine o a doua casă. Noua situaţie în care se află nu este dublată doar de percepţia personală, ci de realitate: numărul românilor creşte acolo, bisericile altă dată inexistente ajung la o cifră impresionantă, magazinele alimentare româneşti readuc gustul de acasă, ostoind un dor şi ajutându-i pe români să meargă mai departe cu uşurinţă.

Deşi volumul poate fi perceput drept o carte motivaţională, el are doar parţial acest rol. Este şi o invitaţie la regândirea relaţiilor interumane, a valorizării prezentului, dar poate fi privit şi ca o carte ce invită la depăşirea barierelor. Fixarea unui ţel şi atingerea acestuia prin mijloace diferite, personalizate, este unul dintre mesajele cărţii. Un alt mesaj extrem de important ce reiese din scrisorile Lilianei este cel de regăsire personală. Aşa cum spune chiar autoarea, „acum avem de toate, dar ne-am pierdut pe noi”. Iar noi suntem cu toţii la fel ca nişte cireşe amare: fructe bune şi rare, pe care trebuie doar să ştim când să le culegem.

Liliana Nechita (Angheluţă) s-a născut în 1968 şi lucrează de opt ani în Italia. În 2013 a publicat, prin intermediul revistei «Avantaje», testimonialul «Exodul mamelor», care a stat la baza documentarului cu acelaşi nume realizat de Irina Păcurariu pentru Televiziunea Română. A fost laureată a Galei Premiilor Femeia Anului 2013 pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii.

Cartea a apărut la Editura „Humanitas” şi poate fi achiziţionată de la Librăria „Vasile Alecsandri” din Roman, la preţul de 24 de lei.

Comentarii

WORDPRESS: 0