Prima paginăTimp liber

Ce citim?

Dimensiune text

„Păpădiile”, de Yasunari Kawabata

cbsjavcoScris cu intermitenţe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista „Shinchō”, între 1964 şi 1968. De la sfârşitul anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când îşi ia viaţa, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi afectează şi mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al „Păpădiilor” va vedea lumina tiparului postum, conform notelor din manuscris, cu sprijinul ginerelui autorului, Kaori Kawabata.

Romanul este povestea metaforică a lumii scindate între văzut şi nevăzut, între prezenţă şi absenţă, în centrul său găsindu-se chiar un personaj absent. Într-un oraş luminos şi cald precum o păpădie, împânzit, de altfel, de păpădii, se află ceva care, în aparenţă, nu i se potriveşte: un spital pentru bolnavi psihici, construit în incinta unui templu budist. Clopotul pe care îl bat bolnavii e singura formă prin care le transmit celorlalţi realitatea existenţei lor, Kawabata reluând aici această imagine a clopotelor prezentă şi în alte scrieri, imagine care se înscrie în sfera frumuseţilor efemere cu reverberaţii în lumea lăuntrică. Prin sunetul clopotelor, pacienţii anunţă că există, deşi ceilalţi aud doar un clopot care bate ora exactă.

Tânăra Ineko este adusă aici de mama ei şi de iubit. Suferea de cecitate faţă de corpul uman, o boală stranie, „în care refuzi să vezi o parte din tine sau din persoana iubită sau din propria-ţi viaţă. Ca şi cum acel loc profund rănit din inimă e atins de orbire”. Este o boală a cărei cauză nu poate fi stabilită. Nu se ştie dacă la baza ei stă trauma morţii tatălui ori, pur şi simplu, delicateţea şi subtilitatea sunt cauza bolii. Brusc, din când în când dispar bucăţi ale lumii din jurul lui Ineko. Bărbatul îi iubeşte boala, însă mama este disperată şi hotărăşte să o interneze. Tot ce urmează este dialogul dintre mamă şi amant, imediat după ce o lasă pe Ineko la spital, raportarea lor la situaţie fiind diferită. Vocea lui Ineko nu se mai aude. Tânăra devine un personaj pierdut, nevăzut. Trăieşte doar în dialogul tensionat deseori, discuţiile dintre cei doi trezind amintiri sau deschizând întrebări răscolitoare.

Cartea este tulburătoare prin amestecul de frumuseţe şi întristare, de lejeritate şi de profunzime. Sfera umanului specifică universului lui Kawabata este şi aici extrem de nuanţată şi de provocatoare prin indeterminare, ridicată fiind în jurul unor suflete sensibile, vulnerabile, dar şi pătimaşe. Melancolie, nebunie, rău, vină, erotism, fatalism, tristeţe, frumuseţe, fragilitate, cruzime, eşecul comunicării, limitele cuvintelor, idealuri, efemeritate, obsesie, spaime, refugii, moarte sunt doar o parte dintre balansările în care se tot zbat personajele sale.

Yasunari Kawabata s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924, a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925 şi, doi ani mai târziu, a devenit cunoscut prin nuvela „Dansatoarea din Izu”, iar în 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul „Ţara zăpezilor”. Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez”. S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima.

Cartea „Păpădiile”, de Yasunari Kawabata, a apărut la Editura Humanitas Fiction, în Colecţia „Raftul Denisei”, şi poate fi achiziţionată de la Librăria „Vasile Alecsandri” din Roman, la preţul de 25,00 de lei.

COMENTARII

WORDPRESS: 0