Ce citim?

Dimensiune text

„Fetiţa cu ochi albaştri”, de Michel Bussi

aaaaConsiderat fenomenul editorial al anului 2012, în Franţa, romanul „Fetiţa cu ochi albaştri”, al scriitorului Michel Bussi, a apărut săptămâna trecută în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducere din limba franceză de Mădălin Roşioru, publicată şi în ediţie digitală.

Un avion se prăbuşeşte în munţi cu numai două zile înainte de Crăciunul anului 1980. Dintre cei aproape 170 de pasageri, aparent niciunul nu mai trăieşte. Şi, totuşi, se întâmplă un miracol: este găsit în viaţă un bebeluş de numai trei luni. Doar că în avionul prăbuşit se îmbarcaseră două fetiţe de vârste apropiate, iar vestea găsirii unui unic supravieţuitor devine motivul disputei şi încrâncenării dintre două perechi de bunici, ambele susţinând că fetiţa scăpată ca prin minune le este nepoată. Trăieşte Lyse-Rose de Carville sau Émilie Vitral? Cu certitudine, nimeni nu ştie. 18 ani mai târziu, un detectiv angajat de Mathilde de Carville pretinde că a descoperit, în sfârşit, adevărul. Dar detectivul este găsit mort, iar în carnetul în care îşi trecuse datele investigaţiei nu este notată şi concluzia acesteia. Începe, astfel, o cursă în care măştile cad una câte una, o anchetă neconvenţională, în care fiecare oră contează.

„Mulţi autori scriu extraordinar de bine, dar nu dau atenţie poveştii, simplu pretext pentru cuvintele lor frumoase. Or, bucuria lecturii este tocmai să fii surprins de ceea ce citeşti. Cărţile pe care le scriu sunt o reflexie a vieţii”, spune Michel Bussi.

Michel Bussi s-a născut în 1965 la Louviers (Haute-Normandie, Franţa) şi este scriitor, politolog şi profesor de geografie la Universitatea din Rouen. A început să scrie în anii ’90, dar a publicat primul roman, «Code Lupin», abia în 2006, când manuscrisul pe care îl propune unui editor local este în sfârşit acceptat. Romanul va atinge repede cifra record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: „Mourir sur Seine” (2008), „Sang famille” (2009), „Nymphéas Noirs” (2011), ultimul fiind unul dintre cele mai premiate romane în Franţa anului 2011.

Uimitorul roman „Fetiţa cu ochi albaştri” („Un avion sans elle”, 2012), tradus în 25 de ţări, îl propulsează printre cei mai reputaţi autori contemporani, fiind recompensat cu Prix Maison de la Presse 2012 şi Prix du Roman populaire 2012.

Cartea „Fetiţa cu ochi albaştri”, de Michel Bussi, a apărut la Editura Polirom şi poate fi cumpărată de la Librăria „Vasile Alecsandri” din Roman, la preţul de 37,95 de lei.



COMENTARII

WORDPRESS: 0