Căutat internaţional, prins de poliţişti

Dimensiune text

Un bărbat din Roman, care nu voia să-şi ispăşească pedeapsa cu închisoarea, a fost găsit de poliţişti joi seară.

 

 

În jurul orei 23.30, o patrulă mixtă de ordine şi siguranţă publică, formată dintr-un agent de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Roman şi un jandarm din cadrul Grupării Mobile Jandarmi Bacău, l-a depistat, într-o locuinţă din municipiul Roman, pe Dan G., de 31 de ani, care era dat în urmărire internaţională deoarece se sustrăgea de la executarea unui mandat cu pedeapsa închisorii de doi ani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. În fapt, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 2011, împreună cu o altă persoană, a consumat băuturi alcoolice, după care, în jurul orei 3.00, cei doi au ajuns pe bulevardul Roman Muşat, din Roman, şi s-au hotărât să sustragă bunuri din interiorul unui autoturism. Dan G. a rămas de pază în apropiere, iar cealaltă persoană a spart geamul maşinii şi a sustras din interior bunuri în valoare de 1.200 de lei. Dan G. a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă



COMENTARII

WORDPRESS: 0