Prima paginăEducatie

Catedre „pe viaţă” în judeţul Neamţ

Dimensiune text

Numărul de posturi pentru care pot opta candidaţii la concursul de titularizare este mai mic de la an la an. Doar 82 de posturi titularizabile vor fi scoase la concurs, în judeţul Neamţ, la concursul ce va fi organizat în acest an pe 30 iulie.

 

 

Alături de acestea, candidaţii înscrişi vor mai avea de ales din cele 291 de posturi pentru care, însă, vor fi încheiate contracte pe perioadă determinată, de cel mult un an de zile. Cele mai numeroase posturi titularizabile sunt, şi în acest an, în învăţământul primar şi pentru limbile franceză şi engleză. „Situaţia statistică reflectă în cifre situaţia existentă în învăţământul nemţean. Numărul de copii este în continuă descreştere şi, odată cu acesta, scade şi numărul de posturi”, a spus inspectorul şcolar general Viorel Stan.

Lista definitivă a posturilor pentru concurs a fost făcută publică pe 30 aprilie, după soluţionarea cererilor de continuitate la catedră, a pretransferărilor şi a solicitărilor de prelungire a activităţii peste vârsta de pensionare. La această ultimă categorie de mobilitate a personalului didactic au fost acceptate cererile de rămânere la catedră a 31 de dascăli din judeţ. Printre aceştia se află şi profesori şi învăţători romaşcani care îşi vor putea prelungi activitatea la catedră, Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ acceptând cererile acestora în baza bunelor rezultate obţinute la catedră în anii anteriori. Printre cei care au obţinut prelungirea activităţii se numără profesorul Petrică Sandu, directorul Liceului cu Program Sportiv din Roman, profesoara Eugenia Tăbuci, de la Liceul cu Program Sportiv Roman, educatoarea Ana Bostan, de la grădiniţa cu program prelungit a Școlii „Alexandru Ioan Cuza”, învăţătoarea Elena Acsinte, de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”, învăţătoarea Maria Geman, de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”, profesorii Emilia Ursu şi Iordache Nănescu, de la Liceul cu Program Sportiv din Roman, învăţătoarea Maria Zavate, de la Școala „Calistrat Hogaş”, profesoara Anca Gheorghiţă, de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, şi profesorul Petru Dabija, de la Școala Moldoveni.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 0