Cât vor plăti agenții economici din Roman pentru colectarea deșeurilor

Cât vor plăti agenții economici din Roman pentru colectarea deșeurilor

 

Primăria municipiului Roman propune consilierilor locali o modificare a modului de calcul a tarifului pentru colectarea deșeurilor de la agenții economici din oraș, asta și după ce, în urmă cu două săptămâni, într-o dezbatere publică, mai mulți reprezentanți de firme s-au declarat nemulțumiți de standardele impuse și în baza cărora trebuiau să achite serviciul de ridicare a gunoiului către operator.

La nivelul județului Neamț, există implementat proiectul european „Sistem de management al deșeurilor” în care prețul plătit de consumatorii casnici a fost stabilit prin licitație, în timp ce tariful perceput pentru agenții economici a fost impus prin proiect – de 340 lei pe tonă. Implementat în iulie 2018, proiectul european a stârnit nemulțumiri în rândul agenților economici care, prin hotărârea de Consiliu Local de la acea vreme, au fost împărțiți pe standarde de tarifare care, în opinia lor, nu justificau cantitatea reală de deșeuri produsă.

În ședința ordinară a Consiliului Local de pe 22 august, consilierii locali trebuie să dezbată oportunitatea modificării standardelor, în sensul ca tarifele să nu mai fie stabilite doar pe baza dimensiunilor sediilor/spațiilor deținute de firme, ci și funcție de activitatea prestată, dar și pe baza estimărilor făcute în acest an de implementare a proiectului de către operator cu intrările în stația de sortare de la Cordun și transferul la depozitul temporar de la Girov. „Tariful aprobat pentru colectarea şi transportul deşeurilor municipale şi asimilabile de la persoanele juridice este exprimat în lei/tonă ca urmare a finalizării procedurii de atribuire a contractului Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «ECONEAMŢ» din Zona 2, Judeţul Neamţ. Începând cu anul 2018 și până în prezent contravaloarea serviciului de colectare şi transport deşeuri municipale şi asimilabile de la persoanele juridice din municipiul Roman avea la bază indicii de generare a deşeurilor municipale şi asimilabile, pe tipuri de activitate, conform SR 13400 – Prescripţii pentru determinarea cantităţilor de deşeuri urbane şi pentru dimensionarea capacităţilor de precolectare, colectare şi transport. În urma monitorizării serviciului public de salubrizare, componenta – colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor municipale și asimilabile, se impune revizuirea indicilor de generare a deşeurilor municipale şi asimilabile, pe tipuri de activitate, pentru persoanele juridice. La baza fundamentării tabelului cu indici de generare stă SR 13400/2016 – Prescripţii pentru determinarea cantităţilor de deşeuri urbane şi pentru dimensionarea capacităţilor de precolectare, colectare şi transport coroborat cu rezultatele monitorizării cantităților de deșeuri generate în funcție de activitatea prestată, tipul și suprafața clădirii și coeficientul de variație a cantităților de deșeuri”, se arată în referatul de aprobare înaintat consilierilor locali.

Prin noul proiect de hotărâre, un agent economic ce desfășoară o muncă de birou într-o suprafață mai mică de 20 de metri pătrați ar urma să achite lunar tariful stabilit pentru o cantitate de deșeuri generată de 27,38 kilograme. În schimb, un fast food, tot sub 20 de metri pătrați, va trebui să achite un tarif la o cantitate de 500 de kilograme de deșeuri pe lună.

Tabelul cu indicii de generare a deșeurilor municipale  și asimilabile pentru persoanele juridice din municipiul Roman, precum și întregul proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii publice, pot fi consultate mai jos (necesită Adobe Reader) sau la următoarea adresă – https://primariaroman.ro/wp-content/uploads/2019/08/023-aprobare-indicatori-generare-deseuri_compressed.pdf.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0