Casă incendiată pe strada Moldovei

Vineri, la prînz, o casă de pe strada Moldovei a luat foc. Pompierii au conturat ideea unei acțiuni intenționate. Oamenii spun că în zonă au loc furturi și că ar trebui ca forțele de ordine să fie mai active.

 

 

Casa unei femei din Roman a fost incendiată vineri, în mijlocul zilei, de către persoane necunoscute. La adresa de pe strada Moldovei nu mai stătea nimeni de ani buni, iar casa a fost de mai multe ori prădată de hoți, chiar dacă proprietara locuiește vis-a-vis.

De cînd fumul a început să se vadă prin acoperișul clădirii, Elena Costin a fost convinsă că la mijloc a fost o mînă criminală, mai ales că ginerele acesteia este ofițer de poliție. „Noi plătim impozite pentru zonă A, dar nu se cunoaște. Poliția Locală ajunge din cînd în cînd, și atunci doar cu mașina. Ce fel de patrulare se face din autoturism? Vecinii dorm cu spaimă, deoarece sînt multe persoane care circulă pe această stradă cu căruța. Zic că se duc să adune fier vechi, dar, de fapt, se orientează pentru a fura de la noi. Mai mulți vecini au fost călcați de hoți, iar eu am avut numeroase plîngeri înregistrate la Poliție, din cauză că au intrat în casa nelocuită și au furat diverse lucruri„, s-a plîns proprietara.

Incendiul a pornit de la acoperișul casei, realizat din lemn. Cei aproximativ 50 de metri pătrați de acoperiș au fost rapid mistuiți de flăcări, astfel că la fața locului a fost nevoie și de o a doua autospecială de pompieri, pentru a lichida incendiul.

Între timp, vecinii urmăreau de după gard intervenția pompierilor. Unul dintre aceștia a spus că i s-a furat din curte un cazan pentru țuică și aparatul de sudură. „Polițiștii au venit și mi-au arătat hoții. Mai mulți puști care au fost audiați de polițiști. Prejudiciul nu l-am recuperat nici în ziua de azi„, a spus bărbatul.

La scurt timp după lichidarea incendiului, pompierii au stabilit și cauza probabilă a izbucnirii acestuia. „Clădirea nu era alimentată cu energie electrică, rețeaua fiind decuplată de la consola principală. După toate indiciile, cauza probabilă a fost acțiunea intenționată„, a afirmat maiorul Iulian Jugan, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. Cazul a fost preluat de polițiști, care vor trebui să stabilească exact ceea ce s-a întîmplat și cine a fost autorul incendiului.

La casa de pe strada Moldovei a fost și șeful Seviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Roman, iar primarul municipiului a fost informat despre situație. „În zonă se fac investiții și avem în vedere și extinderea rețelei de camere stradale. Nu avem atît de mulți polițiști locali pe cît ne-am dori, am rămas cu mai puțin de jumătate dintre angajați, iar alte persoane nu putem aduce, nu ne dă voie legea. În oraș se lucrează în ritm susținut, dar nu le putem face pe toate odată„, a precizat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Gaspar 7 ani

    ”Între timp, vecinii urmăreau de după gard intervenția pompierilor.” mi-a placut tare mult aceasta stare.si pana sa vina pompierii , veciniii ce au facut ? au dezvoltat barfa, nu ?

  • vasile 7 ani

    iarasi pustii au furat!!!!!f… muma… de politisti doar cu numele!!!cand ti se sparge masina,pustii au fost.cand ti se sparge casa, apartamentul, pustii au fost!in roman nu exista hoti de peste 18 ani!!!nooooo nici vorba!