Prima paginăRoman

Casa fantomă dintre blocuri nemulțumește locatarii

Dimensiune text

Un teren revendicat, situat pe strada Ecaterina Teodoroiu, a fost lăsat în paragină timp de cîteva luni de noul său proprietar (foto stînga). Nemulțumiți că zona situată în imediata vecinătate a blocurilor 11 și 13 de pe strada Ecaterina Teodoroiu a fost împrejmuită cu plasă de sîrmă și lăsată să se umple cu buruieni, locatarii au cerut administrației locale să ia măsurile ce se cuvin. 

 

Mi-am vizitat mama octogenară, care locuiește într-un apartament din blocul 13 de pe strada Ecaterina Teodoroiu și, cu această ocazie, am constatat că proprietarul post-decembrist al terenului dintre blocurile 11 și 13 a lăsat zona respectivă în paragină Rog administrația locală să dispună măsurile de intrare în legalitate privind acel teren. Am locuit în perioada 1971 – 1981 în acel apartament din blocul 13, respect dreptul la proprietate, dar nu sînt de acord cu modul în care arată acum terenul respectiv, unde altădată era o grădină splendidă, cu pomi fructiferi, gazon, flori, arbori ornamentali și viță-de-vie. Acea grădină fusese amenajată inclusiv prin munca mea și a tatălui meu, decedat în anul 1975„, a precizat Romeu Popa într-o sesizare transmisă administrației locale în luna iunie a acestui an.

Petiția transmisă prin e-mail de Romeu Popa a primit răspuns abia în această săptămînă. Reprezentanții administrației locale au precizat că terenul situat între blocurile 11 și 13 a fost curățat de curînd de către proprietarul său (foto dreapta). Acesta a solicitat eliberarea unei autorizații de construire, intenționînd ca, pe acel teren, să construiască o casă.



COMENTARII

WORDPRESS: 0