Casa de Pensii anunță reluarea activității cu publicul

Casa de Pensii anunță reluarea activității cu publicul

Dimensiune text

 

Casa Județeană de Pensii Neamț anunță reluarea activității de relații cu publicul, având în vedere încetarea stării de urgență pe teritoriul României, cu respectarea distanțării sociale și a purtării obligatorii a măștii de protecție, informează un comunicat al instituției. Programul de relații cu publicul la sediul Casei Județene de Pensii Neamț se va desfășura zilnic între orele 8.30 – 13.00.

„Recomandăm și susținem, în continuare, opțiunea pentru transmiterea prin intermediul serviciilor poștale a dosarelor de pensie, a solicitărilor de recalculare și altor documente, menționând pe cerere numărul de telefon/adresa de e-mail, necesar pentru comunicările ulterioare. În perioada imediat următoare relațiile cu publicul vor fi orientate, în special, pentru depunerea dosarelor de pensionare și depunerea documentelor pentru acordarea ajutorului deces. Pentru celelalte solicitări, recomandăm ca acestea să fie efectuate prin e-mail sau prin intermediul serviciilor poștale. Răspunsurile la solicitările depuse vor fi comunicate prin poștă sau e-mail, în funcție de solicitări”, precizează reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț.

Dosarele de pensionare trebuie să cuprindă: cererea tip a  solicitantului, carnetul de muncă și adeverințele emise în completare – în original, iar documentele de stare civilă –  după caz (carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie) vor fi transmise în copie .

Pentru solicitanții de ajutoare de deces sunt făcute următoarele mențiuni: solicitările prin poștă sau e-mail vor fi acceptate în continuare, urmând ca plata acestora să se facă prin poștă sau în conturile bancare indicate; plata prin casierie se poate efectua numai în cazuri deosebite și în situația în care solicitantul prezintă toate documentele necesare în original.

Pentru cazuri urgente care nu suportă amânare, persoanele care solicită audiență se vor înscrie telefonic la numărul: 0233.214501, interior 130, specificând: numele, prenumele, numărul dosarului de pensie/ numărul de înregistrare al cererii, numărul de telefon de contact, precum și motivele audienței. Ulterior, solicitantul va fi contactat telefonic pentru acordarea de relații. De asemenea, se pot solicita informații la orice număr de telefon afișat pe site-ul instituției: www.pensiineamt.ro .

„Subliniem că pentru accesul în sălile de relații cu publicul este necesară purtarea măștii de protecție, iar persoanele sunt rugate să păstreze distanțarea socială ținând cont de indicațiile personalului. Solicităm, pe această cale ca persoanele cu simptome specifice afecțiunilor respiratorii sau febră să evite prezența, atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și la sediile Cabinetelor de Expertiză Medicală organizate în ambulatoriile spitalelor. Facem apel la pensionari și persoanele asigurate în sistemul public, precum și alte persoane interesate la înțelegere, măsurile mai sus menționate fiind luate pentru desfășurarea în bune condiții a întregii activități a instituției”, mai precizează reprezentanții Casei Județene de Pensii Neamț.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0