Articol publicat în data de: mar, 22 Noi 2016



Cartea „Între speranță și deziluzie” se lansează la Biblioteca Roman

 

Joi, 24 noiembrie, de la ora 18.00, la Biblioteca „George Radu Melidon” din Roman are loc lansarea cărții „Între speranță și deziluzie”, semnată de Sebastian Burduja. Evenimentul va include vorbitori de marcă și va fi urmat de o sesiune de autografe, anunță organizatorii.

„Volumul «Între speranță și deziluzie» cuprinde între paginile sale vocea unei întregi generații de tineri care își doresc schimbarea în bine a unei țări în care oamenii sunt prinși între speranța unui viitor mai bun și deziluzia prezentului. Vă invităm la o discuție interesantă în jurul unui subiect care frământă o țară întreagă de peste 20 de ani”, anunță reprezentanții Editurii Curtea Veche Publishing, organizatorii evenimentului.

speranta-burduja

 

Larry Diamond, profesor la universitatea Stanford, scrie în prefața cărții: „Această lucrare este profund constructivă și dătătoare de speranță”. Vladimir Tismăneanu adaugă în postfață: „O carte extrem de necesară, cu totul remarcabilă prin claritate conceptuală, rigoare metodologică, perspectiva istorică bine conturată și inteligență morală”. Iar Emil Hurezeanu întâmpină astfel lucrarea: „Sebastian Burduja este mesagerul autorizat […] al unei lumi noi, crescută pe vechile dureri ale catastrofelor tranziției românești, pe care le scanează, de aproape, de departe, le demontează și respinge, ca sa nu se mai repete”.

Volumul „Între speranță și deziluzie” este disponibil pe site-ul editurii Curtea Veche: http://www.curteaveche. ro/intre-speranta-si-deziluzie -sebastian-burduja.html . Pentru cei interesați, volumul se găsește și în librăriile Bibliopolis din județul Neamț.

 

 

 

Știrea are un comentariu
Lasă un comentariu mai jos
  1. clepsi spune:

    IARA FACEM CULTURA SI EDUCATIE CU MEDICORITATILE DE SUB PULPANA PREAMARITULUI ȘEF?

    LACHEI AI PUTERII SI SLUGI AI MEDIOCRITATII NU REALIZATI CAT DE JENANTI SUNTETI PROSTIND PUBLICUL CU VORBE VICLENE

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close