Carnetul de producător este înlocuit de cardul electronic

Producătorii își vor putea vinde produsele în piață numai pe baza unui card electronic. Măsura elimină speculanții din piețe și face loc producătorilor locali.

 

 

Ministerul Agriculturii își propune ca, în cel mult două luni, să modifice modul de acordare a certificatului de producător pe baza căruia fermierii își pot comercializa produsele pe piață. „Accesul în piață se va face pe baza unui card prin care se identifică producătorul, respectiv suprafața și cantitatea de produse agricole pe care o poate obține astfel încât să nu mai poată comercializa mai mult decât a obținut„, a explicat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

Cardul electronic va cuprinde date privind suprafața de teren agricol pe care o deține producătorul și producția obținută. Scopul introducerii acestui card îl constituie, spun reprezentanții Ministerului Agriculturii, monitorizarea cantităților vândute la tarabă, eliminând speculanții din piață și făcând loc producătorilor locali. Producătorii își vor putea vinde produsele pe o tarabă separată de cea a intermediarilor, iar pentru produsele agricole muncite de ei nu vor achita nicio taxă. Consumatorul va cunoaște proveniența mărfurilor și va face diferența atunci când va cumpăra direct de la producătorii autohtoni.


COMENTARII

WORDPRESS: 0