Carne degradată şi dulciuri neconforme, vândute de sărbători

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Neamţ a verificat, în decembrie, 16 operatori economici care-şi desfăşoară activitatea atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, constatându-se abateri de la legislaţia în vigoare din domeniul protecţiei consumatorilor privind calitatea, modul de comercializare şi etichetare a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă.

În urma controalelor au fost identificate numeroase abateri. În primul rând, au fost descoperite nereguli privind modul de informare a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare ale produselor existente la comercializare, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea produselor alimentare, şi cu actele normative cu caracter special. De exemplu, s-au găsit pulpe de pui de import, comercializate în vrac, fără a oferi consumatorului nici o informaţie de identificare şi caracterizare a produsului; mici formaţi, în stare congelată, la care pe eticheta produsului nu este înscrisă menţiunea obligatorie „a nu se recongela după decongelare”; tochitură de porc preambalată, în stare congelată, fără a fi înscrise informaţii privind denumirea producătorului şi cantitatea netă pe eticheta produsului; ceafă de porc feliată, în ambalaje de 500 grame, care erau degradate, cu folia ruptă, ceea ce a dus la producerea arsurilor de congelare. De asemenea, s-au găsit diferite produse zaharoase cu nereguli. Este vorba despre fursecuri de diverse sortimente, comercializate în vrac, fără a fi afişate informaţii cu privire la denumirea produsului, ingrediente sau termenul de valabilitate.

Au fost identificate şi bomboane pentru pom care nu aveau înscrise informaţiile privind importatorul/distribuitorul; bomboane pentru pom învelite în ciocolată, cu diverse umpluturi, care nu aveau informaţii privind lista ingredientelor, iar termenul de valabilitate era indescifrabil; cozonac cu nucă şi rahat, la care, pe etichetă, nu era înscris în lista ingredientelor procentul ingredientului care intră în denumirea produsului – nucă, respectiv rahat.

„Au fost dispuse oprirea temporară de la comercializare a 111 kilograme de produse specifice de sărbători, în valoare de 1.166 lei, oprirea definitivă de la comercializare a trei kilograme de produse specifice de sărbători, în valoare de 68 lei, şi au fost aplicate zece amenzi contravenţionale, în cuantum de 19.000 lei, şi şase avertismente”, a declarat economistul Vlad Ciurea, comisarul şef adjunct al CJPC Neamţ.


COMENTARII

WORDPRESS: 0