Carla Francesca Sescu este campioană naţională la aruncarea discului

Sportiva pregătită de antrenorul emerit Emilian Floroiu va pleca în China, luna aceasta, la Jocurile Olimpice ale Tineretului (cadeţi). Marius Musteaţă a fost medaliat cu argint, la aruncarea greutăţii, tot la naţionalele juniorilor II.

Una dintre cele mai bune sportive ale Romanului, în acest moment, este, fără îndoială, Carla Francesca Sescu. Sportiva romaşcană, pregătită de antrenorul emerit Emilian Floroiu, cel care a lansat-o spre performanţă şi pe Nicoleta Grădinaru-Grasu, ţine steagul sus. Ea este singura atletă, legitimată la Liceul cu Program Sportiv şi Clubul Atletic, care va reprezenta Romanul la Jocurile Olimpice ale Tineretului – cadeţi, sportivi cu vârsta între 14 şi 18 ani. Lotul naţional de atletism al României care va participa la Olimpiada mică, ale cărei întreceri  vor avea loc la Najing (China), peste două săpămâni (16-28 august), are în componenţă zece sportivi. Printre aceştia este şi o romaşcană.

Sescu este campioană a ţării la juniori II

Carla Francesca Sescu este născută în Roman, în 29 mai 1997. Are în palmares şi o medalie de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European, obţinută anul trecut, la Utrecht, în Olanda. Carla leagă rezultatele mari precum sunt prinse verigile într-un lanţ. La sfârşitul săptămânii trecute, ea a devenit campioană naţională la aruncarea discului, la grupa juniori II, concurs desfăşurat în Bucureşti. Cea mai bună aruncare a sa a măsurat 46,22 metri, realizată din ultima încercare, a şasea. Ar fi luat medalia de aur cu oricare dintre aruncările reuşite anterior, patru la număr şi toate peste cea mai bună, 39,05 metri, a ocupantei locului secund. Francesca a depăşit la prima încercare, apoi, a dat 45,35 metri. A mai avut două încercări reuşite în afară de cea finală: 45,21 metri, 43,60 metri.

Antrenorul Emilian Floroiu nu mai numără zilele, ci orele, până la Olimpiada Tineretului de la Nanjing. Referindu-se la naţionale, Floroiu spune, inclusiv despre Marius Musteaţă: „Au dat aproape de valoarea lor. Au concurat normal în probe un pic aglomerate. Comportament bun”. Acelaşi Floroiu completează, în ce o priveşte pe Carla: „Am rămas amândoi la Snagov în pregătire, iar în 13 august vom pleca în China. Carla este bine, în acest moment. N-a aruncat chiar cât ne-am fi dorit. Recordul său este de 49,50 metri. Sperăm să se apropie de el, să-şi revină. Vin sportivi din toată lumea, astfel că va fi un concurs tare, cel mai tare din acest an. Am vrea să arunce 48 de metri, cel puţin. Să prindă finala în care vor ajunge 12 sportive!”

Musteaţă a luat medalie de argint

Marius Musteaţă, tot de la LPS – CA Roman şi antrenat tot de Emilian Floroiu, a fost şi el unul dintre candidaţii la participarea la Jocurile Olimpice ale Tineretului. N-a reuşit să trecă peste calificările care au avut loc la Baku (Azerbaidjan) în acest an, dar nici n-a fost prea departe de realizarea baremului la aruncarea greutăţii. La naţionalele de săptămâna trecută a luat medalia de argint, cu o cea mai bună aruncare în lungime de 16,78 metri, din încercarea a patra. Toate celelalte trei încercări reuşite ale sale au măsurat cel puţin 16 metri, constanţa fiind cea care l-a caracterizat în acest concurs. „A fost şi accidentat. Este bine că şi-a revenit. Este în urcuş. Sper să continue în ritmul care-i este la îndemână. Are record personal de 18,80 metri. După o accidentare ca a lui, alţii s-ar fi lăsat de sport. Și-a schimbat tehnica şi este pe drumul cel bun. Și el, şi Carla sunt tineri. Până la seniorat mai este cale lungă. Atunci, dacă vor veni şi rezultatele mari pe care le aşteptăm, vor începe să culeagă roadele muncii”, a spus Emilian Floroiu.

Aproape de medalii

Junioara III Raluca Vrabie, sportivă cu dublă legitimare la Școala numărul 3 Adjud şi Clubul Atletic Roman, s-a clasat pe locul al patrulea în proba de aruncare a suliţei, cu 40,91 centimetri, la juniori II. Oricum, Raluca a depăşit rezultatul, 40,79 metri, cu care a devenit campioană naţională la aruncarea suliţei la juniori III, anul acesta.

Alte rezultate bune au mai realizat Ana Maria Antăl (LPS), în proba de săritură în înălţime, locul al cincilea, cu 1,60 metri, la o zecime de metru de locul I, respectiv Vlăduţ Căuş (LPS) – junior III, ocupantul locului al cincilea în proba de aruncare a ciocanului, la juniori II.


Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 0