Caravană prin satele nemțene pentru noi proiecte de dezvoltare rurală

Dimensiune text

Măsurile 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, 141 „Sprijinirea fermelor de semi-subzistență” și 322 „Dezvoltarea satelor” au fost cele mai accesate de nemțeni în perioada 2007 – 2012. Două caravane vor sosi în Neamț pentru a informa oamenii de la sate privind noutățile noului PNDR 2014 – 2020.

 

 

Specialiștii din agricultură spun că interesul românilor pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală este din ce în ce mai mare. „Dacă, la început, în 2007, exista o reticență în a face investiții în agricultură, astăzi situația este cu totul alta: cererea a depășit cu mult alocările pe măsuri. Nivelul mare al solicitărilor s-a datorat și simplificării procedurilor de lucru și modificărilor programului, care vin în întâmpinarea nevoilor concrete și specifice ale potențialilor beneficiari„, a declarat, recent, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Măsurile 112 „Instalarea tinerilor fermieri” și 141 „Sprijinirea fermelor de semi-subzistență” au fost cele mai accesate. În cazul Măsurii 112, cele mai multe dintre proiectele tinerilor fermieri se referă la investiții mixte (culturi vegetale și creșterea animalelor), urmate de proiecte care vizează investiții în culturi de câmp.

În cazul Măsurii 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale”, fondurile alocate acesteia, în valoare de 1,72 miliarde euro, reprezintă doar 22,6% dintre solicitări. În total, pentru Măsura 322 s-au depus 3.225 de cereri de finanțare, a căror valoare eligibilă nerambursabilă este de 7,6 miliarde de euro.

În județul Neamț, Măsura 322 a fost, din punct de vedere al fondurilor alocate, la fel de atractivă, beneficiarii fiind administrațiile publice locale. „Prin Măsura 322 se înființează rețele de alimentare cu apă, canalizare, se modernizează infrastructura rurală. Cei care au respectat criteriile de selecție și de punctaj au putut primi finanțare pentru proiectele depuse„, a precizat economistul Petrică Viorel Ilisei, director al Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) Neamț.

 

Fonduri mai multe pentru irigații, în noul Program de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020

 

Noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014 – 2020, ce va fi finalizat în acest an, va avea o altă abordare a măsurilor de investiții. Principalele măsuri care se vor regăsi în noul PNDR vor viza infrastructura rurală și investițiile în ferme și în industria alimentară. „Unele măsuri, care nu au fost atractive în cei șase ani cât timp s-a derulat Programul Național de Dezvoltare Rurală, nu vor mai exista. Numai după o analiză temeinică a acestei perioade se va lua o decizie privind introducerea unor măsuri noi de finanțare, care să fie compatibile cu specificul fiecărei regiuni. Una dintre prioritățile noului program va fi reprezentată de irigații, domeniu unde noi suntem deficitari. Turcia, de exemplu, o țară semiaridă, a ajuns să dețină cele mai mari sere din Europa datorită unui sistem de irigații foarte bine pus la punct„, a precizat directorul OJPDRP Neamț.

În acest an, noutățile noului PNDR vor fi aduse la cunoștința celor care vor să investească în agricultură. „Anul acesta, două caravane vor sosi în județul Neamț. Acestea vor merge din comună în comună pentru a informa cetățenii despre facilitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare rurală„, a mai spus directorul Petrică Viorel Ilisei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0