Candidatul independent la funcţia de primar Norocel Harabagiu are noroc de miliarde la pariuri sportive

Candidatul independent la funcţia de primar Norocel Harabagiu are noroc de miliarde la pariuri sportive

 

pariuriAlegerile locale din această duminică sunt importante pentru că romaşcanii trebuie să-i aleagă pentru următorii patru ani pe cei care să se le reprezinte interesele. Șapte candidaţi se bat pentru funcţia de primar al municipiului, numai unul fiind independent. Candidatul independent – George Norocel Harabagiu – şi-a făcut mutaţie de la Piatra Neamţ în Roman, cu doar câteva zile înainte de a depune actele, pentru a putea candida. Mai mult, candidatura acestuia a fost contestată, deoarece nu îndeplinea condiţiile legate de numărul semnăturilor necesare, însă, până la final, s-a dovedit că are noroc şi magistraţii din Piatra Neamţ i-au dat câştig de cauză, după ce, la Roman, pierduse bătălia în instanţă.

Norocel George Harabagiu chiar se poate considera cu adevărat norocos, asta dacă ne uităm pe declaraţia lui de avere. Deşi, aşa cum spuneam într-o ediţie anterioară, Biroul Electoral Local Roman ne-a refuzat, cu unanimitate de voturi, dreptul de a ne arăta declaraţiile de avere şi de interese – declaraţii ce sunt publice -, Agenţia Naţională de Integritate a făcut lumină în acest caz şi a prezentat, aşa cum este şi normal şi legal, averea candidatului. Este drept că pe site-ul Agenţiei, dintr-o eroare, acesta este trecut ca şi candidat la funcţia de primar al comunei Răchiţi, din judeţul Botoşani.

 

ANI 2

 

Deşi George Harabagiu este, ca meserie practicată, jurnalist, acesta se pare că a lucrat moca anul trecut, conform declaraţiei de avere. În documentul semnat de acesta, candidatul declară că nu are nimic: nici case, nici terenuri, nici maşini sau vreun salariu. În schimb, putem afirma că numele Norocel i se potriveşte de minune, pentru că acesta a precizat că, în anul anterior, a făcut venituri de nu mai puţin 193.500 de lei (circa 1,9 miliarde de lei vechi) din pronosticuri sportive. Nefăcând nici doi bani (de la un loc de muncă, evident), George Harabagiu nu are vreo societate şi nici nu este membru al vreunui partid, conform declaraţiei de interese.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0