Candidații respinși la concursul din învățământ mai pot depune documentele și luni, 10 octombrie

Candidații respinși la concursul din învățământ mai pot depune documentele și luni, 10 octombrie

Cinci candidați pentru funcțiile de director de școli nu au trecut de proba scrisă de luni
Romașcanii se întrec din nou în concursul de curățenie de primăvară
Romașcanii au luat Marele premiu la Concursul național „Ștefan Procopiu”

 

profesori-cancelarie-catalog1Ministerul Educaţiei a anunțat luni, 10 octombrie, că a decis ca, în situația în care candidații înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de directori au avut dosare de candidatură respinse ca urmare a unor erori materiale, aceștia să poată face dovada documentelor pentru care a fost invalidată candidatura, în cursul zilei de luni.

Mai exact, în situațiile în care au fost sesizate fişiere corupte informatic, alte documente decât cele cerute sau documente lipsă, inspectoratele școlare au obligația de a contacta candidații în cel mai scurt timp, astfel încât luni, 10 octombrie, în intervalul orar 12:00 – 17:00, aceștia să prezinte Comisiei județene de organizare a concursului documentele din cauza cărora au fost respinşi. Ulterior, Ministerul Educației va analiza posibilitatea emiterii unor aprobări speciale pentru participarea la concurs.

„Menționăm că vor fi luate în considerare doar documentele administrative datate înainte de 2 octombrie 2016. Toate informațiile pe acest subiect au fost comunicate inspectoratelor școlare judeţene în cursul videoconferinței susţinute în această dimineață de Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Monica Cristina Anisie. Decizia Ministerului Educaţiei de a interveni în rezolvarea acestor situaţii speciale are la bază numeroasele solicitări din partea candidaților ale căror dosare au fost respinse, ca urmare a unor erori de încărcare. Reamintim ca proba scrisă din cadrul concursului se va desfăşura miercuri, 12 octombrie”, precizează un comunicat de presă al Ministerului.

În Neamț, din numărul dosarelor depuse, 23 au fost respinse de Inspectorat, pe motiv că nu aveau documentele necesare prevăzute în ordinul Ministerului de organizare a concursului.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!