Când va putea fi reluată furnizarea apei în Roman

Când va putea fi reluată furnizarea apei în Roman

 

Joi, 26 septembrie, o avarie de amploare a lăsat municipiul Roman fără apă de la orele dimineții. Compania Apa Serv anunțase pentru noaptea de miercuri spre joi scăderea temporară a debitului apei în Roman, între orele 00.00 și 04.00, din cauza secetei, însă o avarie la magistrala principală de aducțiune a apei în oraș, provocată de o companie terță, a dus la oprirea apei în oraș, pentru câteva ore, încă de aseară.

Orașul a avut apă joi dimineață, însă, după ora 8, compania Apa Serv a anunțat din nou că, pentru remedierea avariei, este necesară iarăși sistarea apei, fără a preciza momentul în care romașcanii vor putea avea din nou apă la robinete.

În ședința Consiliului Local de joi după-amiază, Bogdan Curcudel, directorul Zonei Est din cadrul Apa Serv, a făcut mai multe precizări legate de situația alimentării cu apă a orașului. „Situația nu este simplă. Freza care a forat pentru tragerea conductei de canalizare pentru Primăria Cordun a lovit conducta în două locuri, din patru în patru metri. Am decopertat și intervenim acolo noi. Sperăm, deseară, poate dăm drumul la apă pentru captare – va mai dura apoi câteva ore până vom încărca rezervoarele și apoi vom pompa în tot orașul”, a afirmat Bogdan Curcudel.

Acesta a adăugat că nu crede că alimentarea cu apă va putea fi reluată până la ora 18.00 și că, în continuare, chiar dacă se va reuși reluarea furnizării apei din această seară, pentru următoarele două – trei nopți va fi necesară sistarea apei între orele 00.00 și 04.00, în vederea refacerii rezervei de apă.

Primarul Lucian Micu a solicitat reprezentanților ApaServ ca, în cazul în care nu se va reuși furnizarea apei până deseară, să anunțe municipalitatea, pentru ca, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, să fie distribuită apă către populație. Primăria Roman urmează a anunța în această după-amiază locurile din oraș în care va fi distribuită apă potabilă.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 4
  • Stanciu Cristian 3 săptămâni

    Stimati domni, sefi la Apa Serv: Conducta de apa potabila este considerata obiectiv strategic deci, traseul ei trebuia semnalizat corespunzator, situatie in care nu s-ar fi intamplat aceasta avarie!

  • Locuiesc la etaj 3 la un bloc langa politie si nu am apa [ora 14,14 ].Ati promis ca incarcati instalatiile pana la ora 12

  • Revin .Este ora 18 si apa este zero .De ce ati mintit ca la ora 12 va curge la presiune normala ?Va rugam sa dati un comunicat serios,. A când vom avea apa, normal. Apa serv nu raspunde la nici un apel [am sunat de 20 ori si permanent este ocupat ]

  • Georgiana 3 săptămâni

    Sa spus de la apaserv ca la ora 05.30 dimineață vine apa, a venit la ora 05.45 și a luato la ora 09.00.am ajuns ca pe vremea lui ceausescu când se stătea la tv de la ora 07.00 când erau știrile și la un film și pe urmă Îți lun canalele pana a doua zi.