Campanie de vaccinare gratuită împotriva HPV, din luna ianuarie

Campanie de vaccinare gratuită împotriva HPV, din luna ianuarie

Dimensiune text

 

Ministerul Sănătății, la recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a demarat campania de vaccinare împotriva HPV a fetelor din grupa de vârstă 11 – 14 ani, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț.

Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani care au solicitat în anii 2017 și 2018 vaccinarea la medicii de familie. Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie, către medicii de familie să se informeze cu privire la vaccinarea anti-HPV și să transmită aceste informații transparent și corect către părinți.

Vaccinarea anti-HPV previne infecția cu HPV și este inclusă în Programul  Național de Vaccinare, Pct.2. Această vaccinare se realizează la solicitarea părinților / reprezentanților legali care vor formula o cerere la medicul de familie. Vaccinarea este disponibilă numai pentru fetele din grupa de vârsta 11 – 14 ani, părinții urmând să decidă individual când anume, în acest interval, se va face vaccinarea.

În județul Neamț s-au primit 23 cereri din partea părinților /reprezentanților legali, în anii 2017, 2018, pentru aceste solicitări s-a  primit primul lot de 56 doze de vaccin anti-HPV. Fetele cu vârsta de sub 14 ani vor urma o schemă de vaccinare cu două doze (vârsta de 14 ani se consideră până în ziua împlinirii vârstei de 15 ani). Fetele cu vârsta de 15 ani și peste 15 ani vor urma o schemă de vaccinare cu trei doze.

În anul 2019, în județ s-au primit 92 solicitări din partea părinților/aparținătorilor pentru vaccinarea anti-HPV, urmând să fie distribuită o tranșă de 204 doze de vaccin. Vor fi incluse în program și fetele care și-au început schema de vaccinare din resurse proprii.

Cererile depuse în anul 2020 vor fi raportate lunar până pe data de 5 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, de către medicii de familie la DSP Neamț, iar până la data de 10 a fiecărei luni de către DSP Neamț la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, mai precizează comunicatul DSP Neamț.

În județul Neamț, conform datelor statistice existente la DSP Neamț la începutul anului anterior, în primele 11 luni ale anului 2018 s-au diagnosticat 52 de cazuri noi de cancer de col uterin (22 în mediul urban și 30 în mediul rural), comparativ cu anul 2017, când s-au diagnosticat 66 de cazuri noi (29 în mediul urban și 37 în mediul rural). La data de 30 septembrie 2018 erau rămase în evidențele statistice 1.095 de bolnave de cancer de col uterin (619 în mediul urban și 476 în mediul rural).

Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinare și testare periodică. Aplicate împreună, vaccinarea împotriva virusului human papilloma (HPV) și screening-ul reprezintă strategia optimă de protecție împotriva cancerului de col uterin în stadii incipiente. Astfel, riscul de cancer poate fi redus cu 40-70% prin vaccinare, iar testarea periodică reduce riscul cu încă 30 până la 50%. Codul European de Luptă contra Cancerului recomandă, prin cele 12 măsuri de reducere a riscului de cancer, participarea la programele de screening și vaccinarea împotriva infecției cu HPV, mai spun specialiștii în sănătate publică.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0