Campania „Vacanță în siguranță”, desfășurată de polițiștii nemțeni

Campania „Vacanță în siguranță”, desfășurată de polițiștii nemțeni

 

 

În luna august, polițiștii de prevenire din cadrul IPJ Neamț au continuat activitățile de informare ce au vizat copiii și adolescenții aflați în vacanță, în cluburile de vară și în taberele școlare.

Astfel, ofițerii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul structurilor operative, au continuat activitățile de prevenire și informare demarate la începutul lunii iulie în cluburile de vacanță, taberele școlare și centrele de agrement, în rândul copiilor și adolescenților. Scopul campaniei este creşterea gradului de informare și conștientizare al copiilor și tinerilor sau al altor categorii vulnerabile, în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale.

Până la această dată, polițiștii au desfășurat zece activități de conștientizare și informare în cadrul Clubului de Vacanță organizat de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Piatra Neamț, activități desfășurate atât în cadrul Bibliotecii Centrale, cât și în cadrul punctului de lectură situat în cartierul Speranța.

De asemenea, în colaborare cu polițiștii de ordine publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț și polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Neamț, au fost derulate multiple activități de informare în Centrele de Agrement „Oglinzi” din Tîrgu Neamț și „Cozla” din Piatra Neamț, precum și în cadrul taberei „Aripi de Înger”, organizată de Fundația Solidaritate Socială – filiala Săvinești, și din cadrul taberei „Valorile care unesc un neam”, organizată pe raza comunei Vânători – Neamț de departamentul de tineret al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

„În cadrul activităților desfășurate, copiii prezenți au primit informații de specialitate atât în ceea ce privește prevenirea victimizării lor în diferite situații – când sunt lăsați singuri acasă, la joacă, când sunt abordați de persoane necunoscute, când se rătăcesc de părinți, în cazul accidentelor rutiere, atunci când navighează în mediul online, pentru prevenirea furturilor din bagaje și buzunare -, dar și pentru prevenirea implicării acestora în comiterea de fapte antisociale. Activitățile s-au centrat pe discuții cu copiii și tinerii prezenți în cluburi de vară și tabere școlare, vizionarea de filme și desfășurarea de jocuri și concursuri cu tematică specifică. La sfârșitul activităților, rezultatele obținute în urma concursurilor au fost răsplătite cu flyere, orare școlare, insigne «Polițist junior» ,«Permise de Pieton isteț» și legitimații de «Polițist pentru o zi»”, informează IPJ Neamț.

O altă activitate specifică acestei perioade a fost desfășurată împreună cu ofițerul coordonator pe linie de proximitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică la mănăstirile din zona Tîrgu Neamț (Mănăstirea Neamț, Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Agapia), ce a vizat informare turiștilor pentru prevenirea victimizării lor în cazul furturilor din buzunare, poșete-genți, bagaje și pentru conștientizarea riscurilor la care se expun prin nerespectarea minimelor măsuri de siguranță, fiind purtate discuții și distribuite materiale cu sfaturi și recomandări utile.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0