Campania „Romașcanii salvează vieți”, în plină desfășurare. Și primarul Lucian Micu a donat sânge

Campania „Romașcanii salvează vieți”, în plină desfășurare. Și primarul Lucian Micu a donat sânge

 

Primăria Roman continuă campania derulată de mai mulți ani în luna august și care are ca scop atragerea unui număr mai mare de donatori de sânge, în scopul conștientizării în rândul populației a nevoii de sânge din spitale, dar și pentru a crea o rezervă necesară intervențiilor chirurgicale. Campania, denumită „Romașcanii salvează vieți”, oferă participanților, pe lîngă beneficiile prevăzute de lege, și tichete cu intrări gratuite la Ștrand. Luni, 12 august, primarul Lucian Micu a mers să doneze sânge, acesta deprinzând deja în ultimii ani un astfel de obicei, pe care-l consideră benefic pentru organism, dar, în același timp, și oferind o mulțumire că poate ajuta o persoană sau mai multe aflate în nevoie.

„Am fost astăzi la punctul de donare de sânge din Policlinica Roman, a doua oară în acest an, pentru a încuraja campania «Romașcanii salvează vieți», dar, mai ales, pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sânge. În ultimii 5 – 6 ani, donez sânge cu periodicitate, pentru că este benefic pentru sănătatea mea, dar în special pentru că știu că în spitale este nevoie tot timpul de sânge, iar gestul meu poate salva o viață sau poate ajuta la recuperarea rapidă a celor care au suferit o intervenție chirurgicală. Cei care vor dona sânge la Roman până pe 31 august vor primi, pe lângă beneficiile oferite prin lege, și tichete cu intrări gratuite la ștrandul din Complexul Sportiv și de Agremenent «Moldova». Aproape toată lumea îndeplinește condițiile de a dona sânge, nu este deloc dureros, medicii recomandă acest lucru, de aceea vă invit și pe cât mai mulți dintre dumneavoastră să vă faceți timp ca, în luna august sau în alt moment, să donați sânge și sunt sigur că, după această experiență, vă veți întoarce periodic. Pentru sănătatea dumneavoastră și pentru că romașcanii salvează vieți!”, a fost mesajul primarului Lucian Micu.

Campania se desfășoară în perioada 1 – 31 august, la sediul Punctului fix de recoltare Roman din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgență Roman (Policlinică), pe strada Tineretului nr. 28, etaj 2, telefon 0333-401.152. Programul pentru donare este zilnic, între orele 7.00 – 11.00. Primăria Municipiului Roman oferă tuturor donatorilor, în cadrul derulării campaniei, carduri de acces valabile pentru trei intrări la ștrandul din interiorul Complexului Sportiv și de Agrement „Moldova”.

Principalele obiective ale campaniei sunt de îmbunătăţire a percepţiei publice asupra donării de sânge, problemă de interes general pentru comunitate, de informare a unui număr cât mai mare de cetățeni despre avantajele donării de sânge, precum și de creștere a numărului de donatori locali și fidelizarea acestora.

Drepturile donatorului:

  • Să primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (sifilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidenţiale.

  • La cerere, ai posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii;

  • 1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării;

  • Decontarea cheltuielilor de transport dacă ai domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge;

  • Reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat;

  • Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii;

  • Să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare.

Condiții pentru donare sânge:
– vârsta cuprinsă între 18 și 62 ani;
– greutate minimă – 58 kg fetele și 60 kg băieții;
– hipotensiune: TA < 100/60 mmHG;
– hipertensiune: TA > 80/130 mmHG;
– să nu fi avut sau să nu aibă următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, de tiroidă, miopie – 4 dioptrii, anemie, gripă;
– să nu fi suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale sau stomatologice;
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstrual;
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 24 de ore înaintea donării.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0