Campania electorală începe vineri

Biroul Electoral Județean și birourile electorale de circumscripție au activitate, chiar dacă nu a început campania electorală. Joi se va afla care va fi ordinea candidaților pe buletinele de vot.

Joi, 10 mai, este data limită pînă la care primarii pot actualiza listele electorale complementare. Joi, la ora 10.00, se va face, la Biroul Electoral Județean (BEJ), tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot, iar pînă vineri, inclusiv, persoanele interesate pot formula contestații privind completarea birourilor electorale de circumscripție cu reprezentanții partidelor politice, ai alianțelor politice sau ai alianțelor electorale. Vineri, zi în care începe oficial campania electorală, ordinea de pe buletinele de vot trebuie transmisă către prefectul județului.
Înainte de 30 mai trebuie întocmită lista cu juriști și alte persoane propuse de primar care au, de regulă, cel puțin studii medii și nu fac parte din nici un partid politic, din care vor fi desemnați președintele secției de votare și locțiitorul acestuia.
Buletinele se vor tipări în ultima zi a lunii mai. După tipărire, buletinele de vot vor fi preluate, prin proces-verbal, de către prefect, împreună cu primarul și cu președintele biroului electoral de circumscripție. Cel tîrziu cu o săptămînă înainte de alegeri, adică pe data de 3 iunie, primarul, împreună cu biroul electoral de circumscripție, vor afișa cîte un buletin de vot din fiecare categorie, vizat și anulat de președintele biroului electoral de circumscripție. Afișarea se va face la sediul primăriei, al biroului electoral de circumscripție și al biroului electoral al secției de votare.
Cu cinci zile înainte de alegeri, primarul va trebui să comunice în scris către biroul electoral de circumscripție numărul definitiv de alegători din baza datelor cuprinse în copiile de pe listele electorale permanente, copiile de pe listele electorale complementare și în lista suplimentară. Orice modificare care intervine în lista electorală permanentă după data de 5 iunie se comunică de către primar, cu 24 de ore înainte de ziua votului, către biroul electoral de votare.
Pe data de 9 iunie, la 7.00 se încheie campania electorală. În aceeași zi, buletinele de vot vor fi predate, prin proces-verbal, președinților secțiilor de votare.
Votarea va începe pe data de 10 iunie, la ora 7.00, și se va încheia în aceeași zi, la ora 21.00.


COMENTARII

WORDPRESS: 0