Cadrele didactice luptă pentru egalitatea de şanse

George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ, a participat vineri, 29 noiembrie, la Conferinţa de închidere a proiectului „Promovarea prin activităţi inovatoare a egalităţii de şanse şi de gen în cadrul organizaţiilor partenerilor sociali, cu accent pe instituţiile de educaţie”.

Acest proiect multi-regional, cofinanţat de Fondul Social European, s-a derulat în perioada 2011-2013 şi s-a adresat unui grup ţintă de 600 de persoane din regiunile Nord-Est, Nord-Vest şi Bucureşti – Ilfov.

Prin acest proiect s-a urmărit formarea competenţelor şi abilităţilor personalului şi a membrilor partenerilor sociali, în mod special cadrelor didactice, pentru a contribui, ulterior, la dezvoltarea şi promovarea principiului egalităţii de şanse şi de gen în România.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

„Educaţia este una din priorităţile Guvernului, iar toate investiţiile făcute în acest domeniu sunt investiţii pentru viitor. Tinerii reprezintă viitorul, iar pregătirea lor este primordială. Vă felicit pentru proiectul derulat, mai ales că are ca scop formarea tinerelor generaţii în spiritul valorilor europene, iar egalitatea de şanse şi de gen constituie principii de bază pentru o societate democratică. Acest schimb de bune practici între ţări din Uniunea Europeană este binevenit şi sper să ne întâlnim şi cu ocazia derulării altor proiecte similare”, a declarat prefectul George Lazăr.

La eveniment au participat şi senatorul Liviu Marian Pop, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, cadre didactice, precum şi partenerii implicaţi în proiect.

Proiectul a fost implementat de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Știinţifică Neamţ, în calitate de beneficiar, şi de partenerii săi, FSLI, Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa Năsăud, Amber Business Consulting Romania, FEI Spania, Ikaros Italia şi Camporelecchio Educational Italia, şi a avut ca obiectiv general creşterea gradului de conştientizare asupra principiului egalităţii de şanse şi de gen în cadrul societăţii civile.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • cd 6 ani

    Cine a stiut de acest proiect? nu s a spus nimic in scolii
    totul este o mare enigma! ……………………………………
    cu asa conducere …….vai de mama ei…………………