Cadourile electorale costă zece lei

Conform unei ordonanțe de Guvern, valoarea unui cadou electoral nu poate depăși suma de zece lei fără TVA.

 

 

Cadourile electorale vor costa maxim zece lei. Așa a decis Guvernul, marți, când a aprobat o ordonanță de urgență prin care se clarifică și se precizează care sunt bunurile cu valoare simbolică care pot fi oferite alegătorilor pe parcursul campaniei electorale. „Sintagma «bunuri cu valoare simbolică» lăsa la latitudinea organelor de cercetare penală să stabilească atât categoriile de bunuri, cât și valoarea maximă a acestora, ceea ce conducea la o practică neunitară. Prin ordonanța de urgență, intră în categoria bunurilor care pot fi oferite alegătorilor următoarele: afișe, pliante, cărți poștale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne, ecusoane, DVD-uri, fanioane, steaguri, căni, pungi, tricouri, șepci, eșarfe, fulare, veste, fesuri, mănuși, pelerine, jachete inscripționate cu însemnele electorale ale formațiunilor politice sau ale candidaților. Noul act normativ stabilește că pot intra în categoria bunurilor simbolice care pot fi oferite alegătorilor și alte obiecte, inscripționate cu însemnele electorale ale formațiunilor politice sau ale candidaților, a căror valoare nu depășește 10 lei fără TVA pentru fiecare articol”, se arată într-un comunicat emis de Guvernul României.

Miercuri, autorităților locale li s-a recomandat să fie atente la această modificare, dar și la respectarea calendarului de alegeri. Recomandările au fost făcute de Mircea Dușa, ministrul Administrației și Internelor în cadrul unei video conferințe la care au participat prefecții și reprezentanții autorităților locale.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • adrian 7 ani

    mita electorala legalizata,halal guvern

  • oldgambler 7 ani

    Amice,esti in confuzie grava.Nu confunda mita (unde ai vazut tu mita de 10 roni?Pe cine ar multumi sau influenta?)cu acele cadouri electorale nesemnificative valoric.Esti prea avantat in a da cu capul de zid.Sa nu faci vreo bubita cumva…ca se interpreteaza electoral…:))