Cadavre „uitate” la Spitalul Roman

Două persoane au stat câteva zile la morga Spitalului Roman pentru că nu aveau pe nimeni care să le ridice. În aceste cazuri, primăria localităţii de domiciliu se ocupă de înmormântare.

Săptămâna trecută, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman s-a confruntat cu cel de-al doilea caz de anul acesta în care a existat un pacient care a decedat şi a ajuns la morgă, dar care nu mai avea nicio rudă care să aibă grijă de el. În astfel de cazuri, primăria localităţii de domiciliu a persoanei în cauză are responsabilitea de a se ocupa de toate cheltuielile de înmormântare sau de incinerare.

„Asistentul social al spitalului, doamna Rodica Bălan, este cea care are sarcina de a face anchetă pentru a stabili dacă există vreo rudă care s-ar putea ocupa de ridicarea trupului neînsufleţit de la morgă. Dacă nu există nicio astfel de persoană, atunci se ia legătura cu primăria, pentru a se ocupa de înmormântarea persoanei respective. În cazul de săptămâna trecută, bărbatul era din Roman, astfel că a fost anunţată Primăria Roman”, a precizat medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal Roman.

Cadrele medicale sunt nevoite să facă foarte rapid demersurile necesare pentru a găsi persoana sau instituția care poate prelua cadavrelor de care nu se interesează nimeni, deoarece nu există posibilitatea de a fi ţinute la morgă timp îndelungat. Sunt contactate toate instituţiile competente – Poliţie sau Primărie, din localitatea de domiciliu a persoanei, care ar putea găsi informaţii despre victime şi despre familiile lor. La morga Roman există un singur frigider, cu trei sertare, în care trebuie ţinute şi trupurile persoanelor care au decedat în spital, cărora trebuie să li se efectueze o autopsie. O singură dată a rămas un cadavru şase zile, fiindcă nu venea familia să îl ridice.


COMENTARII

WORDPRESS: 0