Cabanele vânătoreşti produc bani

Anual, 500 de persoane se cazează în cabanele Direcţiei Silvice Neamţ.

Turismul vânătoresc în judeţul Neamţ reprezintă o afacere bună pentru cei cu dare de mână. Cel puţin aşa reiese din datele statistice furnizate de către Direcţia Sivlică Neamţ. Aceasta are în proprietate 11 cabane pe care le poate pune la dispoziţia celor interesaţi, la preţuri cât se poate de accesibile, iar clienţii nu sunt puţini. Direcţia Silvică Neamţ deţine cabane la Preluci (Ocolul Silvic Tazlău), Bejenia şi Scăricica (Ocolul Silvic Vaduri), Teiuş (Ocolul Silvic Tazlău), Durău şi Poiana Teiului (Ocolul Silvic Poiana Teiului), Borcut (Ocolul Silvic Borca), Săscuţa (Ocolul Silvic Pipirig), Pănuşiţa (Ocolul Silvic Văratec), Bodeşti (Ocolul Silvic Gârcina) şi Depozitul de Armăsari de la Dumbrava.

„Închirierea se realizează prin cerere scrisă depusă la sediul Direcţiei Silvice Neamţ, cu precizarea perioadei de închiriere dorite, iar directorul Direcţiei Silvice aprobă cererea, în condiţii de disponibilitate a locurilor. Facem menţiunea că realizarea de venituri din închirierea cabanelor este o activitate secundară, ce se desfăşoară în momentele în care aceste clădiri nu sunt folosite în scopurile proprii ale Direcţiei Silvice. Construcţiile nu au fost destinate de la bun început adăpostirii turiştilor, cele mai multe fiind destinate activităţilor de vânătoare sau altor activităţi de producţie”, a precizat Lucian Cozma, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Neamţ.

Potrivit acestuia, tarifele practicate sunt, în medie, de 44 de lei pe loc de cazare şi variază în funcţie de starea cabanei sau perioada de închiriere. Cabanele de vânătoare au și săli de şedinte ce pot fi închiriate cu prețuri care variază între 100 şi 1.500 lei, în funcţie de starea cabanei, distanţa faţă de oraş, perioada închirierii şi numărul de persoane prezente. Numărul persoanelor care solicită închirierea cabanelor de vânătoare ale Direcției Silvice Neamț în cursul unui an este, în medie, de 500.


COMENTARII

WORDPRESS: 0