Bugetul județului, decis la Arhiepiscopie

Aleșii județului se vor reuni, miercuri, în locul unde, de obicei, se întîlnesc aleșii Domnului. Consilierii județeni vor participa pe data de 24 octombrie la o ședință extraordinară de Consiliu Județean, care va avea loc în sala de conferințe a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

 

 

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare se află, deocamdată, doar trei proiecte de hotărîre: aprobarea unei asocieri  cu Orașul Bicaz în vederea realizării unor acțiuni de interes public județean, aprobarea execuției bugetare la data de 30 septembrie 2012 și rectificarea bugetului județului Neamț pe anul 2012.

Reprezentanții Consiliului Județean Neamț se vor reuni în ședința de miercuri la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului pentru a răspunde unei invitații lansate de PS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.


Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • harakiri 7 ani

    Dupa cum ati titrar articolul, s-ar putea crede ca Arhiepiscopia va decide structura bugetului… Hai ,ca sunteti caraghiosi cu astfel de titluri !