Brazii vor apărea pe piaţă după 15 decembrie

Deşi mai sunt câteva săptămâni până la Crăciun, comercianţii au scos deja la vânzare diferite decoraţiuni şi articole specifice sărbătorilor de iarnă.

Cei care nu mai au răbdare până când vor apărea brazii naturali în pieţe, pot apela la supermarketuri pentru a-şi cumpăra din timp un brad artificial. Romaşcanii care preferă să simtă în casele lor de sărbători mirosul bradului proaspăt tăiat trebuie să ştie că, începând cu 15 decembrie, vor putea merge în pieţe şi vor putea cumpăra un pom de iarnă, la un preţ variabil, în funcţie de specie şi de dimensiuni. „Direcţia de Administrare Pieţe-Bazar-Obor Roman pregăteşte autorizarea pentru vânzarea de brazi, iar la 1 decembrie va începe demersul pentru obţinerea autorizaţiilor de vânzare de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare. Apoi, începând cu 15 decembrie, va putea începe vânzarea de brazi pentru sărbătorile de iarnă”, a declarat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul Romanului.

Direcţia Silvică Neamţ vinde, în această iarnă, începând cu 1 decembrie, 1.700 de pomi de iarnă, cu 200 mai mulţi faţă de anul trecut. „Dintre aceştia, 300, din specia douglas, vor fi vânduţi la Ocolul Silvic Pipirig, cu 20 de lei bucata; tot aici, 500 de molizi argintii vor fi vânduţi cu 50 de lei fiecare, iar 100 de molizi argintii vor fi disponibili în ghivece, la un preţ curpins între 60-70 de lei. La Ocolul Silvic Gârcina, vor fi scoşi la vânzare 300 de molizi argintii la ghivece, iar la Piatra Neamţ, la Centrul de Prelucrare a Fructelor de Pădure, Direcţia Silvică va scoate la vânzare 500 de brazi, la preţ de 20-30 de lei bucata. La Roman, din păcate, nu vom putea comercializa brazi, întrucât nu există această specie în pădurile din zona Romanului”, a declarat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Neamţ.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Mos Craciun 6 ani

    Daca si anul asta vor aduce bete cu trei-patru crengi pe ei si vor cere sume astronomice… voi renunta la a mai cumpara brazi. Chiar orice starpitura de brad trebuie taiata? Ideal ar fi sa nu se mai taie brazi, dar…… orice are un pret.