Brazii de Crăciun se vor vinde în piaţa de gros

Primarul Leoreanu consideră că prin direcţionarea comercianţilor de brazi către piaţa din strada Islazului se va evita crearea unei zone aglomerate în Piaţa Centrală. Pentru această iarnă, Direcţia Silvică Neamţ scoate la vânzare 1.300 de pomi de Crăciun, la preţuri cuprinse între 25 şi 120 de lei.

Potcoava din Piaţa Centrală nu va mai fi plină, anul acesta, de brazi expuşi spre vânzare. „Brazii se vor vinde, în acest an, la piaţa de gros de pe strada Islazului. Am decis acest lucru pentru a nu avea discuţii şi a nu avea verificări, cum am avut anul trecut, şi pentru a nu avea parte de tot felul de acuzaţii – cum că sub administrarea noastră s-ar putea vinde mai mulţi brazi decât sunt trecuţi în documentele comercianţilor. Mai mult, suntem în imposibilitatea de a administra vânzarea brazilor, din cauză că nu mai avem personal silvic angajat. Am avut personal specializat, dar a ieşit din sistem. Și, pentru a organiza vânzarea de brazi, trebuie să ai personal silvic angajat propriu”, a afirmat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Reprezentantul administraţiei locale a spus că piaţa de gros este un loc adecvat expunerii brazilor pentru Crăciun – datorită spaţiului existent – şi că, prin direcţionarea comercianţilor către piaţa din strada Islazului, se va evita crearea unei zone aglomerate în Piaţa Centrală. Primarul a mai spus că vânzarea strugurilor în piaţa de gros a fost un succes şi că acest fapt a contat în luarea deciziei cu privire la vânzarea brazilor pentru Crăciun.

Brazi naturali, între 25 şi 120 de lei

Piaţa de gros

Piaţa de gros

Pentru această iarnă, Direcţia Silvică Neamţ scoate la vânzare 1.300 de pomi de Crăciun, la preţuri cuprinse între 25 şi 120 de lei. La Ocolul Silvic Pipirig se vor vinde 50 de brazi în ghiveci, specia Molid argintiu, până la 1,5 metri înălţime, care vor costa 57 de lei bucata, cu TVA inclus. La Ocolul Silvic Gârcina vor fi disponibili 100 de pomi de Crăciun în ghiveci, specia Molid argintiu, de până la 1,5 metri înălţime, la acelaşi preţ, de 57 lei fiecare. Aici se vor vinde şi 200 de brazi mai scumpi, tot în ghiveci, care au între 1,5 şi 2 metri înălţime, care vor costa 120 de lei bucata.

„De asemenea, la Centrul Fructe de Pădure Piatra Neamţ, Direcţia Silvică scoate la vânzare 950 de pomi de Crăciun, speciile brad şi molid, de până la trei metri înălţime, la preţuri cuprinse între 25 şi 40 lei fiecare. Comenzile speciale, peste trei metri, se solicită de la biroul Producţie Comercial din cadrul Direcţiei Silvice Neamt”, a precizat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Neamţ.

În afară de cei 1.300 de pomi de Crăciun scoşi la vânzare în punctele de mai sus, vor mai fi valorificaţi, la ocoalele silvice, pomii proveniţi din confiscări sau abandonaţi (între 1.000 – 1.500 de bucăţi anual).

Cei care doresc să cumpere un brad în ghiveci, pentru a-l replanta apoi, pot merge la pepinierele silvice, unde sunt cultivaţi puieţi ornamentali. Avantajul folosirii unui brad în ghiveci ca pom de Crăciun constă în faptul că acesta nu îşi pierde acele şi poate fi plantat în grădină.

Pentru cei care vor să renunţe la tradiţia brazilor naturali, în magazinele din oraş se găseşte o varietate de brazi artificiali, cu preţuri care pornesc şi de la 25 de lei, dacă sunt de o dimensiune mică. De exemplu, în acest moment, la magazinul Dedeman, se găsesc brazi artificiali de la 90 de centimetri până la 2,40 metri, la preţuri cuprinse între 32 şi 899 de lei.

Brazii de Crăciun sunt în atenţia poliţiştilor

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dămuc au depistat duminică, 23 noiembrie, în jurul orei 12.15, pe DJ 127A, un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta 55 pomi de iarnă fără a avea aplicată amprenta ciocanului dreptunghiular şi fără a poseda pentru aceştia documente legale de provenienţă şi transport. În consecinţă, s-a dispus confiscarea pomilor de iarnă şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, cu amendă in valoare de 3.000 lei. Poliţiştii au predat pomii de iarnă în custodia Ocolului Silvic Bicaz, valoarea brazilor confiscaţi fiind de aproximativ 2.700 de lei. Asemenea acţiuni vor continua în perioada următoare.


COMENTARII

WORDPRESS: 0