Home

Bravo, Roxana! Hai, Nicoleta!

3 august 2012 este ziua în care intră în concurs la Jocurile Olimpice romașcana Nicoleta Grasu, campioana României la aruncarea discului. Este pentru a șasea oară cînd Nicoleta participă la Olimpiadă, o performanță nu doar de invidiat, ci de neimaginat, deși este reală.

 

Locurile ocupate de Nicoleta Grasu (foto stînga)) la precedentele ediții ale Jocurilor Olimpice sînt: 13-1992, 7-1996, 19-2000, 6-2004, 12-2008. Este multiplă medaliată cu argint și bronz la campionatele mondiale și europene de atletism.
Reprezentația finală a Nicoletei la cea mai mare întrecere a lumii va începe, așadar, în 3 august, la ora 21.10 (a României), dorindu-se a fi prelungită pînă în 4 august, cînd este programată finala feminină la aruncarea discului.

 

 

Tot în 3 august vor mai concura pentru România, la atletism: Andreea Ogrăzeanu (100 metri) / 12.40, Cristina Bujin (triplusalt) / 12.25, Bianca Răzor (400 metri plat) / 14.00. La sabie, echipa masculină a României va intra în concurs la ora 13.30, cînd va întîlni pe cea a Chinei. Vor mai intra în competiție Dan Olaru, la tir cu arcul, respectiv Vlad Simionescu, la judo și Gabriel Sîncrăian, la haltere.

 

Roxana Cocoș, argintul de aur al României la haltere

 

Roxana Cocoș (foto dreapta) a devenit prima medaliată a României la Jocurile Olimpice, din toate timpurile, la haltere.
Ea a cucerit medalia de argint după o dispută foarte strînsă cu reprezentanta Coreei de Nord, pe care ar fi putut s-o învingă dacă ar mai fi ținut o secundă bara deasupra capului.
Performanța este excepțională și vine din partea unei sportive luată în seamă mai rar decît au loc alegerile și referendumurile.
Bravo, Roxana!

Cu medalia Roxanei, România a adunat șase, una de aur, trei de argint și una de bronz.

Comentarii

WORDPRESS: 1