Bombă găsită la scăldat

Duminică, 11 august, la ora 14.54, prin sistemul unic de urgenţă 112 a fost anunţată descoperirea unei grenade în comuna Doljeşti, satul Rotunda. Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ a intervenit şi a ridicat grenada de mână defensivă, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Grenada provenea din cel de-al doilea război mondial. Ea a fost descoperită de A.C., pe malul stâng al râului Siret, în timp ce se afla la scăldat. Specialiştii au verificat, apoi, zona, pe circa 100 de metri pătraţi, cu detectorul de metale şi nu s-au găsit alte elemente de muniţie.

Incendiu la un container de gunoi

Duminică, la ora 15.55, Detaşamentul de Pompieri Roman a fost alertat şi a intervenit cu cinci subofiţeri şi o autospecială cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un container de gunoi din municipiul Roman. Au ars containerul şi circa 20 de kilograme de deşeuri celulozice, cauza producerii evenimentului fiind fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

Băut la volan

Pe 11 august, în jurul orei 14.36, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Roman l-a depistat în trafic pe Daniel B., de 23 de ani, din Roman, care conducea, pe strada Mihai Viteazu, din Roman, un autoturism, având o îmbibaţie alcoolică de 0,68 mg/l. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

S-a ciocnit cu o vacă

Duminică, la Postul de Poliţie Trifeşti a ajuns sesizarea că, în jurul orei 21.30, un autoturism a fost implicat într-un eveniment rutier, pe DC 91. Maşina a lovit o bovină nesupravegheată, iar conducătorul s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alccolice. În urma verificărilor efectuate, autoturismul în cauză a fost depistat în satul Miron Costin, prezentând avarii la partea frontală. Conducătorul auto Nicu O., de 24 de ani, din comună, emana halenă alcoolică. La controlul cu aparatul etilotest a fost constatată o alcoolemie de 1,08 miligrame la litru. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Roman, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.


COMENTARII

WORDPRESS: 0